Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în legătură cu zeci de terenuri aflate în dosarul Retrocedărilor de la Constanţa, iar magistraţii au constatat nulitatea absolută parţială pentru mai multe contracte. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Admite în parte cererea principală precizată şi completată. Admite în parte cererea de intervenţie voluntară principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Constată nulitatea absolută parţială a următoarelo racte juridice”, se arată în minuta instanţei. 
Tribunalul Bucureşti prezintă apoi lista a zeci de contracte. Printre cei vizaţi de această hotărâre a instanţei se află şi foştii acţionarii ai clubului de fotbal Dinamo Bucureşti Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu.
De asemenea, magistraţii au mai decis ca cinci pârâţi să achite cheltuielile de judecată către Primăria Constanţa. 
“Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă, astfel: pârâtul Giurgiucanu Georgică la plata sumei de 80.101,32 lei; pârâtul Săvulescu Emil Dragoş la plata sumei de 53.400 lei; pârâtul Borcea Cristian la plata sumei de 44.500 lei; pârâta Habitat ?i Ambient SA la plata sumei de 181.635,65 lei; pârâtul Camboianu Mihai la plata sumei de 3.632,71 lei. Respinge cererea privind obligarea pârâţilor Cucurezeanu Oana, Borcea Mihaela Mariana, Ghionea (fostă Săvulescu) Rodica Cristina, Săvulescu Geta şi Călina Virgil la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea conexă ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă”, au mai decis magistraţii.
 
În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.
De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.
Totodată, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri (unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.