Judecătoria din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, îşi restrânge activitatea pentru următoarele 14 zile, din cauza numărului mare de angajaţi ai instituţiei care se află în carantină sau izolare. Decizia a fost luată, vineri, de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform unui comunicat de presă al Curţii de Apel Ploieşti, activitatea Judecătoriei Pucioasa va fi restrânsă, în următoarele 14 zile.  

Se vor judeca doar cauze considerate urgente.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, în materie non-penală se vor judeca dosarele care vizează: ordin de protecţie; tutelă/curatelă; internarea medicală nevoluntară; ordonanţa preşedinţială; suspendarea provizorie a executării silite; suspendare executare silită, încuviinţare executare silită; măsuri asigurătorii; asigurare dovezi; incidentele procedurale în cauzele care se judecă pe durata stării de urgenţă, inclusiv cererile de îndreptare, lămurire şi completare a hotărârii precum şi orice alte cereri care vizează situaţii excepţionale, care pot fi considerate de urgenţă deosebită, apreciate ca atare de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. 

În materie penală, judecătorii se vor pronunţa în procesele aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară.  

Decizia a fost luată din cauza numărului mare de angajaţi ai instituţiei care se află în carantină sau izolare. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.