Armata ucraineană anunţă că desfăşoară contraatacuri în oraşul devastat Bahmut, a cărui cucerire - revendicată de către Rusia - a fost dezminţită de către preşedintele ucrainean Volodimi Zelenski şi autorităţile ucrainene, relatează AFP.
Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, ai cărui oameni se află în prima linie în lupte a Bătăliei de la Bahmut, iar apoi Ministerul rus al Apărării au dat asigurări sâmbătă că au ”eliberat în întregime” Bahmutul, un orăşel minier, în estul Ucrainei, epicentul celei mai îndelungate şi sângeroase bătălii de la începutul războiului rus în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Însă Volodimir Zelenski, care se afla în Japonia, la un summit G7, în cursul căruia a obţinut susţineri diplomatice şi un ajutor militar, a dat asigurări, duminică, că Bahmutul ”nu este ocupat” de către trupe ruse - după o serie de declaraţii ambigue despre situaţie de la faţa locului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu e nimic în acest loc (...), în afară de ruine şi mulţi ruşi morţi”, a tunat el, părând să sugereze că Bahmutul ar fi o victorie rusească ca a lui Pyrrhus.
El a comparat distrugerile de la faţa locului cu cele cauzate de bombardarea cu arma atomică a Statelor Unite a Hiroshimei în 1945.
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene Oleksandr Sîrski a anunţat că trupele ucrainene mai controlau doar o parte ”nesemnificativă” a Bahmutului şi ”continuă să avanseze” pe flancurile din nordul şi sudul oraşului.
Adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar a anunţat că forţele Kievului au ”încercuit parţial” Bahmutul, în urma înaintării lor recente pe aceste flancuri, pe care se află trupe regulate ruse, ceea ce face, în opinia sa, ”foarte dificilă” prezenţa rusă în oraş.
Ea a anunţat din nou că apărători ucraineni din Bahmut controlau în continuare ”anumite instalaţii industriale şi infrastructuri”.
Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pe frontul de est, Serghii Cerevatîi, a anunţat duminică seara că trupe ucrainene efectuau contraatacuri în Bahmut şi în împrejurimi.
Forţele ruse ”încearcă să preia controlul întregului oraş. Unităţile noastre menţin apărarea mai multor clădiri şi unui anumit nunmăr de fortificaţii în partea de sud-vest” a bahmutului, a anunţat el la televiziunea naţională ucraineană.
Confruntări armate violente au avut loc în alte oraşe şi sate din estul Ucrainei, şi anume la Mariinka şi Avdiivka, în regiunea Doneţk, a anunţat într-un comunicat Statul Major ucrainean, precizând că ruşii au efectuat duminică patru atacuri cu rachetă şi 45 de atacuri aeriene.
”Bahmutul şi Mariinka rămân epicentrul ostilităţilor”, subliniază Statul Major în acest comunicat.
”Bătălia de la Bahmut continuă”, anunţă Statul Major.
Cuceritrea Bahmutului a fost revendicată sâmbătă de către şeful Wagner Evgheni Prigojin, care a dat asigurări că le va preda controlul oraşului trupelor regulate ruse - la 25 mai.
Prigojin a insistat duminică asupra faptului că oraşul a fost cucerit ”până la ultimul centimetru” în ”frontierele sale legale”.
”Nu există nici măcar un singur militar ucrainean la Bahmut”, a declarat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a felicitat sâmbătă pe mercenarii din Wagner şi armata rusă pentru ”încheierea operaţiunii (care a permis) eliberarea” Bahmutului şi a promis să-i decoreze pe militarii care s-au distins în această Bătălie de la Bahmut.
”IADUL ESTE LA BAHMUT”
Cucerirea oraşului Bahmut - în cazul în care se va confirma - i-ar permite Rusiei să afişeze o victorie după o serie de înfrângeri umilitoare.
Ea ar interveni înaintea unei contraofensive de amploare pe care Kievul spune că o pregăteşte de luni de zile, în urma unor livrări de armament din Occident.
Volodimir Zelenski a recunoscut însă, săptămna trecută, că Ucraina are nevoie de ”mai mult timp” pentru a pune în aplicare această contraofensivă, menită să recucerească de la ruşi teritoriile pe care aceştia le ocupă.
În urma unei serii de întâlniri cu lideri din statele membre G7, inclusiv cu preşedintele american Joe Biden, el a obţinut o promisiune americană cu privire la noi livrări de muniţie, de artilerie şi de vehicule blindate, care se adaugă undei verzi date vineri de către Washington furnizării de avioane de luptă de tip F-16, pe care le cere de mult timp.
Moscova şi Kievul au suferit pierderi importante la Bahmut, un orăşel cu 70.000 de locuitori înainte de ofensiva rusă, în prezent distrus în mare parte în lupte.
Această bătălie a fost totodată teatrul unui cnflict deschis între Evgheni Prigojin şi Statul major rus, faţă de care şeful Wagner şi-a, multiplicat insultele, acuzându-l de faptul că nu le trimite oamenilor săi suficientă muniţie, cu scopul de a-i slăbi.
Ministerul ucrainean de Interne a anunţat duminică faptul că a evacuat zece civili din Bahmut.
Numărul locuitorilor care a rămas în oraşul devastat este necunoscut - însă probabil foarte mic.
”Operaţiunea de salvare a fost dificilă pe drum, în mijlocul minelor şi sub tirurile ocupanţilor”, a anunţat ministerul.
”Dacă există iadul, el se află la Bahmut”, a declarat unul dintre locuitorii evacuaţi, citat de ministerul ucrainean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...