Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi familia sa au obţinut un venit total de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declaraţii de avere publicate la sfârşitul săptămânii, relatează în ediţia de duminică kyivindependent.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Declararea electronică a averii oficialilor ucraineni a fost impusă în 2014, în cadrul luptei împotriva corupţiei.

Această obligaţie a fost suspendată după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, iar Zelenski a reimpus-o prin lege în octombrie 2023.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şeful statului ucrainean şi membrii familiei sale declară că au obţinut în 2023 venituri în valoare de 12.423.008 grivne (316.700 de dolari, 292.211 de euro), a anunţat sâmbătă preşedinţia ucraineană.

El precizează că 7.455.972 de grivne (190.100 de dolari, 175.377 de euro) provin din vânzarea de obligaţiuni de stat.

Restul de 4.967.036 (126.600 de dolari, 116,833 de euro) reprezintă salarii, dobânzi bancare şi venituri din închirierea unor bunuri imobile, potrivit preşedinţiei.

”Creşterea veniturilor faţăă de 2022 a avut loc în urma reluării plăţii chiriciilor”, precizează preşedinţia.

Soldul în numerar al familiei Zelenski a scăzut cu aproape 2,8 milioane de grivne (71.000 de dolari, 65.861 de euro), la sfârşitul lui 2023, anunţă preşedinţia.

Volodimir Zelenski şi-a publicat declaraţiile de avere în 2022 şi 2021 în ianuarie.

Potrivit declaraţiei din 2021, preşedintele ucrainean şi familia sa au obţinut venituri în valoare de 10.824.507 de grivne (275.352 de dolari, 254.611 de euro), iar în 2022 acestea au scăzut la 3.692.683 de grivne (94.000 e dolari. 86.858 de euro).

Preşedinţia explică aceste scăderi de venit prin rezilierea temporară a contractelor imobiliare din Ucraina, din cauza invaziei ruse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.