Volodimir Zelenski a afirmat, într-un discurs adresat ucrainenilor, că în sfârşut simte că armele primite de la parteneri au început să aibă o eficienţă foarte bună. El a menţionat că potenţialul ofensiv al armatei Rusiei scade şi că toţi criminalii, torţionarii şi violatorii ruşi vor fi traşi la răspundere.
“Astăzi, la Harkiv, Universitatea Pedagogică a fost distrusă într-un atac cu rachetă al ruşilor – clădirea principală, sălile de lectură, muzeul universităţii, biblioteca. Asta caracterizează sută la sută invazia ruşilor. Dacă vorbim despre definiţia barbariei, acest atac este cel mai potrivit. Doar un inamic al civilizaţiei şi umanităţii poate face astfel de lucruri – atacuri cu rachetă asupra unei universităţi, o universitate pedagogică”, a spus Zelenski. “Însă indiferent cât vor încerca inamicii să ne prindă, nu vor reuşi. Vom rezosta. Şi vom reface totul”, a adăugat el.
“În sfârşit simţim că armele primite de la partenerii noştri au început să funcţioneze puternic. Precizia este exact cum aveam nevoie. Apărătorii noştri lovesc depozite şi alte locuri importante pentru logistica ocupanţilor. Şi acest lucru reduce semnificativ potenţialul ofensiv al armatei Rusiei. Pierderile ocupanţilor vor creşte cu fiecare săptămână care trece”, a mai afirmat Zelenski.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Preşedintele ucrainean le-a cerut celor care au posibilitatea să transmită adevărul despre situaţia actuală în zonele ocupate, unde s-a oprit accesul la reţelele de comunicare. “Astăzi, publicul a descoperit că în sudul ţării noastre, în zonele ocupate, accesul la reţelele speciale, la mesagerii şi YouTube a fost oprit. Forţele ruse au blocat orice posibilitate ca oamenii să ştie adevărul despre ce se întâmplă şi despre potenţialul nostru, care creşte treptat”.
“Nu vom ceda pământul nostru – întregul teritoriu suveran al Ucrainei va fi ucrainean. Oamenii trebuie să ştie asta. (...) Ocupanţii n-ar trebui să creadă că timpul lor pe aceste pământuri este lung şi că superioritatea artileriei lor este eternă.
Fiecare criminal, torţionar şi violator rus care a venit pe pământul nostru va fi tras la răspundere. Şi nu contează cât va dura asta. Nu va exista linişte pentru ocupanţi”, a mai spus Zelenski.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.