Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vine miercuri în vizită la Varşovia, a anunţat biroul premierului polonez, după ce, potrivit Poloniei, s-au făcut progrese în disputa istorică dintre cele două ţări aliate pe tema exhumărilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.
Deşi Polonia a fost unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei de la invazia Rusiei în 2022, legăturile dintre cei doi vecini au fost tensionate timp de generaţii de crimele din Volhinia care au avut loc între 1943 şi 1945. Polonia spune că peste 100.000 de polonezi au fost ucişi în masacrele comise de naţionaliştii ucraineni. Mii de ucraineni au murit, de asemenea, în acţiuni de represalii.
Polonia a cerut de mult timp accesul liber al specialiştilor săi la locurile unde se crede că au fost îngropate rămăşiţele celor ucişi, astfel încât acestea să poată fi exhumate pentru funeralii corespunzătoare.
Vineri, prim-ministrul polonez Donald Tusk a salutat un „progres” în relaţiile bilaterale, afirmând că Ucraina a luat decizia de a permite efectuarea primelor exhumări ale victimelor.
Ucraina se referă adesea la evenimentele din Volhinia ca parte a unui conflict între Polonia şi Ucraina care a afectat ambele ţări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.