Preşedintele chinez Xi Jinping apără miercuri bilanţul Chinei în domeniul drepturlor omului, în urma unor noi dezvăluiri despre reprimarea minorităţii musulmane uigure în regiunea Xinjiang, relatează AFP.
Xinjiangul (nord-vest), însângerat mult timp de atentate atribuite unor separatişti şi islamişti uiguri, este vizat de câţiva ani într-o reprimare în numele luptei împotriva terorismului.
Chinese President Xi talks to UN rights chief Michelle Bachelet as she visits Xinjiang during a mission overshadowed by fresh allegations of Uyghur abuseshttps://t.co/vOmQcnUbHb#AFPGraphics on recent major reports on the human rights situation in China's Xinjiang region pic.twitter.com/aRe41ZwGxO
— AFP News Agency (@AFP) May 25, 2022
Studii occidentale acuză China de faptul că a internat în această regiune cel puţin un milion de membri ai minorităţii musulmane în tabere de reeducare politică, de faptul că le impune o ”muncă forţată” şi îi ”sterilizează forţat”, acuzaţii pe care Beijingul le dezminte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”INSTRUMENTALIZATE”
Un consorţiu de 14 publicaţii străine a publicat marţi date care ar proveni din piratarea unor computere ale poliţiei din Xinjiang,. unde Beijingul este acuzat de o reprimare feroce a uigurilor şi altor minorităţi musulmane.
Aceste documente relevă situaţia din Xinjiang.
Între ele se află mii de fotografii de identitate prezentate ca făcute în ”tabere de detenţie” şi care arată feţele multor ”deţinuţi”, inclusiv femei, minori şi bătrâni.
Aceste dezvăluiri intervin în timp ce Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului Michelle Bachelet efectua o vizită extrem de aşteptată în Xinjiang.
Această vizită se anunţă dificilă, în contextul în care fosta preşedintă chiliană ar putea să nu beneficieze de un acces liber şi riscă să fie folosită de către autorităţile chineze pentru a se disculpa, subliniază unii observatori.
”Problemele legate de drepturile omului nu trebuie să fie politizate, instrumentalizate sau să aibă standarde duble”, avertizează miercuri Xi Jinping într-o întâlnire prin videoconferinţă cu Michelle Bachelet.
”NU EXISTĂ ŢARĂ PERFECTĂ”
”Fiecare ţară are altă situaţie”, care depinde de istoria, cultura şi de dezvoltarea sa economică, subliniază cel mai puternic om de la Beijing.
Prin urmare, fiecare ţară este necesar să-şi urmeze ”propria cale în domeniul drepturilor omului, în funcţie de condiţiile şi nevoile poporului său”, apreciază Xi Jinping, potrivit postului naţional chinez de televiziune CCTV.
”Nu există «ţară perfectă» în domeniul drepturilor omului”, sublniază preşedintele chinez.
CCTV nu evocă în niciun moment Xinjiangul în relatarea sa.
”Reuniunile cu preşedintele Xi (Jinping) şi cu oficiali (chinezi) de rang înalt au fost preţioase, în vederea discutării în mod direct (...) a îngrijorărilor privind drepturile omului în China şi în lume”, anunţă într-o postare pe Twitter Michelle Bachelet.
Vizita în Xinjiang a reprezentanei ONU în domeniul drepturilor omului are loc în mod discret.
Niciun detaliu despre locurile vizitate nu a fost făcut public, ceea ce ridică semne de întrebare despre libertatea de care Bachelet dspune pe teren.
Delegaţia ONU a fost plasată într-o ”bulă sanitară” din cauza pandemiei covid-19, iar presa străină este ţinută la distanţă.
Michelle Bachelet este prima reprezentantă ONU a drepturilor omului care efectuează o vizită în China din 2005 încoace, după ani de negocieri dure cu Beijingul privind condiţiile acestei vizite.
Potrivit serviciilor sale, fosta preşedintă a Chile urma să discute cu membri ai societăţii civile în domeniul drepturilor omului - îngrijoraţi.
Uiguri din diaspora şi asociaţii de apărarea drepturilor omului au îndemnat-o pe Michelle Bachelet să nu se lase antrenată într-o operaţiune de PR orchestrată de Beijing.
Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului ”trebuie să ceară Guvernului chinez informaţii” despre persoane arestate în mod arbitrar în Xinjiang, cere o cercetătoare specializată în China de la Human Rights Watch (HRW), Maya Wang.
China este acuzată de către Statele Unite de faptul că cauţionează ”la cel mai înalt nivel” atrocităţi în Xinjiang împotriva uigurilor.
”Suntem consternaţi de aceste informaţii şi de aceste imagni şocante”, declara marţi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, referindu-se la fişierele divulgate, atribuite poliţiei chineze.
Washingtonul acuză cu regularitate beijingul de un ”genocid” în regiunea Xinjiang.
China denunţă, la rândul său, ”minciuna secolului” şi prezinte taberele vizate drept ”centre de formare profesională” în lupta împotriva extremismului religios.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...