Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, că nu a văzut sau auzit nimic în legătură cu documentul pe care Kremlinul a precizat că l-a înmânat Ucrainei referitor la negocierile de pace dintre cele două ţări, relatează Reuters.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, în cursul zilei de miercuri, că Moscova aşteaptă un răspuns după ce a înmânat un document părţii ucrainene în care îşi exprimă revendicările în cadrul negocierilor de pace.
”Proiectul se află în curtea lor”, a afirmat Peskov.
”Noi aşteptăm un răspuns”, a mai spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.