Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o "greşeală catastrofală" atunci când a invadat Ucraina, a declarat, sâmbătă, premierul britanic Boris Johnson.
Vorbind la conferinţa Partidului Conservator de la Blackpool, premierul a spus că Marea Britanie este alături de poporul Ucrainei. "Cu fiecare zi în care rezistenţa eroică a Ucrainei continuă, este clar că Putin a făcut o greşeală catastrofală”, a spus el.
Johnson a pus la îndoială de ce Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, respingând ideea că aceasta a fost cauzat de preocupările legate de aderarea ţării la NATO. "I-a fost frică de Ucraina, pentru că în Ucraina au o presă liberă. Iar în Ucraina au avut alegeri libere şi cu fiecare an Ucraina a progresat, nu întotdeauna uşor, spre libertate şi democraţie şi pieţe deschise, se temea de exemplul ucrainean şi se temea de reproşul implicit la adresa lui”, a spus Johnson.
"Pentru că în Rusia lui Putin, eşti condamnat la 15 ani de închisoare doar pentru că numeşti invazie o invazie. Şi dacă eşti împotriva lui Putin, la alegeri, eşti otrăvit sau împuşcat", a spus Johnson, conform The Guardian.
El a spus că Putin s-a simţit ameninţat de Ucraina, deoarece cele două ţări au fost "atât de apropiate din punct de vedere istoric”. "Este vital ca invazia Moscovei să eşueze, a spus Johnson, deoarece "un Putin victorios nu se va opri în Ucraina".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.