Preşedinta viitoarei Comisii Europene Ursula von der Leyen a modificat numele controversat al portofoliului comisarului însărcinat cu Migraţia, pe care l-a redenumit ”Promovarea modului de viaţă european” în loc de ”apărarea” acestui mod de viaţă, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt, relatează AFP.
Această titulatură a provocat o polemică aprigă la anunţarea noii Comisii, care urmează să intre în funcţie la 1 decembrie, o primă gafă a lui von der Leyen.
Grupurile parlamentare de stânga - social-democraţii, ecologiştii şi liberalii - i-au reclamat viitoarei preşedinte a Comisiei să abandoneze această titulatură care asocia migraţia şi ”apărarea modului de viaţă european”. Însă von der Leyen a rămas pe poziţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest portofoliu îi revine grecului Margaritis Schinas.
Preşedintele grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) în Parlamentul European (PE) Iratxe Garcia i-a trimis în septembrie o scrisoare Ursulei von der Leyen cu privire la acest subiect.
Ea a salutat miercuri, citată într-un comunicat, ”răspunsuri foarte pozitive” ale lui von der Leyen.
Potrivit S&D, alte schimbări au fost efectuate, şi anume comisarul însăcrinat cu Munca urmează să fie însărcinat cu Munca şi Drepturile Sociale, iar cel însărcinat cu Mediul şi Oceanele se va ocupa şi de Pescuit.
Aceste modificări de titulaturi, prezentate ca o victorie de către Garcia, sunt anunţat cu o zi înaintea audierilor de către eurodeputaţi a candidaţilor francez, ungar şi român în viitoarea Comisie.
Eurodeputaţii urmează să se pronunţe asupra validării nominalizărilor lor.
”Toate acestea permit ridicarea un pic a presiunii înainte de audieri”, a declarat o sursă din cadrul grupului socialist.
Între comisarii nominalizaţi, francezul Thierry Breton este cel mai controversat, întrucât profilul său de mate patron ar putea să antreneze riscuri de conflicte de interese, avertizează stânga radicală, ecologiştii, extrema dreaptă şi unii socialişti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...