Un tren de mare viteză, aparţinând companiei Amtrak, a deraiat, luni dimineaţă, în statul american Washington, autorităţile anunţând că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, iar 77 de oameni au fost transportaţi la spitale, informează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Şaptezeci şi şapte de persoane, la spital în urma deraierii unui tren; mai multe persoane au murit

Şaptezeci şi şapte de persoane au fost transportate la spitale în urma accidentului din statul american Washington, unde un tren de mare viteză a deraiat, potrivit Poliţiei, care a anunţat, de asemenea, că mai mulţi oameni au murit, fără a preciza însă numărul acestora, relatează CNN.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Purtătorul de cuvânt al Biroului şerifului din districtul Pierce a anunţat că există "mai multe decese", dar nu a putut furniza numărul exact al acestora.

 

De asemenea, 77 de persoane au fost transportate în spitale din districtele Pierce şi Thurston. Patru dintre ele au suferit leziuni grave, conform autorităţilor.

UPDATE - Guvernatorul statului Washington a declarat stare de urgenţă

Guvernatorul statului Washington, Jay Inslee, a declarat stare de urgenţă în districtele Pierce şi Thurston, în urma accidentului de tren de astăzi.

Potrivit unor noi imagini filmate de CNN cu un elicopter, toate cele 8-9 vagoane ale trenului, cu excepţia locomotivei, au deraiat, unele dintre ele ajungând chiar într-o zonă împădurită din apropierea podului unde s-a întâmplat catastrofa.

Presa americană publică înregistrarea audio a conversaţiei purtate de mecanicul de tren cu serviciile de urgenţă, acesta menţionând faptul că trenul se afla într-o curbă când a deraiat. "Eram în curbă, peste podul de pe autostrada I-5, şi am ajuns jos. Vagoanele sunt peste tot şi chiar pe autostradă", sunt explicaţiile date de mecanicul locomotivei.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii de luni, când un tren de mare viteză a deraiat, iar câteva vagoane au căzut peste mai multe maşini şi camioane care circulau pe autostrada I-5, în Washington.

Trenul, în care se aflau 83 de persoane, dintre care 78 de pasageri, circula între Seattle şi Portland. Incidentul s-a petrecut la sud de Tacoma, în districtul Pierce, Washington.

Autorităţile anunţă că se înregistrează numeroase victime atât în rândul pasagerilor trenului, cât şi în rândul celor care călătoreau cu maşinile  lovite de trenul care a deraiat.

Zeci de persoane au fost transportate la spitalele din zonă.

“Sunt trei sau patru maşini răsturnate, după cum puteţi vedea. Suntem pregătiţi pentru a găsi supravieţuitori şi pentru a-i transporta la spital“, a declarat Ed Troyer, purtătorul de cuvânt al biroului Şerifului din Districtul Pierce.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.