Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene nu aveau cămăşi pe ei şi ţineau în mână un steag alb, potrivit unei anchete iniţiale asupra incidentului, a declarat sâmbătă un oficial militar, relatează Reuters şi BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc într-o zonă de lupte intense, unde militanţii Hamas operează în ţinută civilă şi folosesc tactici de disimulare, a precizat oficialul.

Un soldat i-a văzut pe ostatici ieşind la zeci de metri de forţele israeliene în zona Shejaiya, a precizat oficialul. "Toţi sunt fără cămăşi şi au un băţ cu o cârpă albă pe el. Soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El declară că sunt terorişti, ei (forţele) deschid focul, doi sunt ucişi imediat", a declarat oficialul militar.

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi s-a retras într-o clădire din apropiere, unde a cerut ajutor în ebraică, a precizat oficialul. "Imediat, comandantul batalionului emite un ordin de încetare a focului, dar din nou se trage spre al treilea personaj şi moare şi el", a relatat oficialul. "Acest lucru a fost împotriva regulilor noastre de angajare", a adăugat el.

Armata i-a identificat vineri pe cei trei ostatici ca fiind Yotam Haim şi Alon Shamriz, din kibbutzul Kfar Aza, şi Samer Talalka, din kibbutzul Nir Am din apropiere, toţi răpiţi de Hamas la 7 octombrie. Toţi aveau mai puţin de 30 de ani.

Zilele trecute, când au apărut imagini cu presupuşi membri Hamas făcuţi prizonieri de soldaţii israelieni, aceştia erau dezbrăcaţi, iar armata precizase că în felul acesta se asigură că nu au explozibili asupra lor.

Oficialul israelian care a prezentat primele elemente ale investigaţiei a spus sâmbătă că cei trei ostatici s-ar putea să fi fost abandonaţi sau să fi evadat. La câteva sute de metri de locul unde au fost ucişi din greşeală cei trei ostatici, se afla o clădire pe care era inscripţionat mesajul "SOS".

Potrivit The Times of Israel, pe clădire, pe care soldaţii au reperat-o miercuri, mai scria cu spray-ul "Ajutor, trei ostatici". Soldaţii au crezut la momentul respectiv că era vorba de o capcană, dar acum armata investighează o posibilă legătură cu incidentul de vineri.

"Încă mai căutăm să vedem dacă există o legătură între acea clădire şi ostatici", a declarat oficialul. El a spus că IDF va scana zona pentru a afla mai multe informaţii despre incident.

Evenimentele au fost "foarte tragice", iar o anchetă preliminară este în curs de desfăşurare "la cel mai înalt nivel", a adăugat oficialul. El spune că au fost învăţate lecţiile de rigoare, iar acum "toate regulile de angajare sunt trimise din nou tuturor forţelor".
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.