Uniunea Europeană ”se redresează” după un deceniu dur, în care Cei 28 au fost afectaţi de o criză economică şi de votul britanicilor în favoarea ieşirii din blocul european, însă încrederea revine, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, care a susţinut cel de-al treilea discurs depre ”starea Uniunii”. El s-a referit şi la Turcia, spunând că se depărtează singură de UE şi nu va deveni o ţară membră a blocului european în ”viitorul previzibil”. Totodată, şeful CE a avertizat că nu poate să accepte ca cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est să li se vândă - sub aceeaşi marcă - alimente de o calitate mai proastă decât în restul UE. În discursul său, Juncker a propus şi să se înfiinţeze o ”autoritate comună” de control a aplicării dispoziţiilor cu privire la muncitorii detaşaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Şeful CE promite înfiinţarea unei agenţii paneuropene în domeniul securităţii cibernetice

 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Şeful Comisiei vrea o ”autoritate comună” de control a aplicării dispoziţiilor cu privire la muncitorii detaşaţi

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a propus miercuri să se înfiinţeze o ”autoritate comună” de control a punerii în aplicare ”peste tot” în UE a dispoziţiilor care încadrează recursul la muncitori detaşaţi, dispoziţii acuzate în prezent că favorizează dumpingul social, relatează AFP.

”Într-o Uniune între egali, nu poate să existe (...) muncitori de clasa a doua. Cei care efectează aceeaşi muncă, în acelaşi loc, trebuie să poată să obţină acelaşi salariu”, a subliniat Juncker în discursul-program anual despre ”starea Uniunii” Europene.

Şeful Comisiei a apărat propunerile de formare avansate de către Bruxelles cu prvire la muncitorii detaşaţi.

 

În faţa membrilor Parlamentului European (PE), reuniţi la Strasbourg, el a propus să se creeze o ”nouă autoritate europeană de control a aplicării acestor măsuri”.

Juncker promite să rezolve problema diferenţei de calitate între alimente vândute sub aceeaşi marcă în Est şi în UE

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker a avertizat miercuri, la Strasburg, în al treilea discurs despre ”starea Uniunii” Europene, că nu poate să accepte ca cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est să li se vândă - sub aceeaşi marcă - alimente de o calitate mai proastă decât în restul UE, relatează The Associated Press.

Juncker a denunţat drept ilegală această practică şi a anunţat, în acest discurs pe care l-a susţinut în faţa membrilor Parlamentului European (PE), că UE îşi va intensifica eforturile în privinţa calităţii alimentelor în întreaga Europă.

Autorităţile şi consumatori din Ungaria, Slovacia, România şi alte ţări foste comuniste şi-au exprimat frustrarea faţă de faptul că alimentale vândute de către mărci internaţionale în ţările lor conţin adesea ingrediente de o calitate mai proastă decât cele vândute în restul UE.

Şeful Comisiei s-a angajat să abordeze această problemă.

Juncker încearcă în acest mod să îmbunătăţească relaţiile uneori tensionate între Comisie şi unele părţi ale Europei centrale, consideră unii observatori.

Juncker vrea un ministru UE al Finanţelor, ci nu unul al zonei euro, şi un Fond Monetar European

Uniunea Europeană (UE) ar trebui să aibă un ministru al Economiei şi Finanţelor, dar nu un buget şi un parlament separate ale zonei euro, a declarat miercuri, la Srasbourg, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează Reuters.

Acest ministru ar fi totodată preşedintele miniştrilor de Finanţe al zonei euro şi ar răspunde în faţa Parlamentului European (PE), a adăugat el.

Acest ministru ar urma să fie însărcinat cu problemele economice şi financiare nu doar ale zonei euro, ci ale întregii UE, a continuat Juncker în discursul despre ”starea Uniunii” pe care l-a susţinut la Strasbourg, în Parlamentul European (PE).

Înfiinţarea unui post de ministru UE al Finanţelor şi nu a unui post de ministru al zonei euro al Finanţelor - aşa cum a propus Franţa - este un efort de a preîntâmpina disensiuni între cele 27 de state care vor rămâne în Uniune după plecarea Marii Britanii, în 2019, potrivit unor oficiali europeni.

”Europa ar fi mai uşor de înţeles dacă la conducerea vasului s-ar afla un singur căpitan”, afirmă Juncker

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker îndeamnă la o reformare profundă a instituţiilor Uniunii Europene, care ar putea să conducă la ”concedierea” sa, relatează The Associated Press.

Postul său la conducerea Comisiei ar trebui să fie contopit cu cel al preşedintelui Consiliului European, pe care-l deţine în prezent polonezul Donald Tusk, cel care prezidează summiturile şefilor de stat şi de guverne ai ţărilor membre şi acţionează în numele lor, a declarat luxemburghezul miercuri, la Strasburg.

”Europa ar fi mai uşor de înţeles dacă la conducerea vasului s-ar afla un singur căpitan”, le-a spus el membrilor Parlamentului European (PE).

Orice decizie în acest sens implică modificări ale reglementărilor UE elaborate cu greu, prin Tratatul de la Lisabona, şi s-ar putea dovedi dificil de impus, întrucât este necesar ca modificările să fie adoptate în unanimitate de către statele membre UE.

Juncker a cerut, de asemenea, să fie modificat procesul decizional al blocului european în domeniul politicii externe - şi anume să se treacă de la luarea deciziilor în unanimitate la luarea lor cu o majoritate calificată, ceea ce presupune de obicei o majoritate de două treimi.

În vederea schimbării acestui proces de luare a deciziilor nu este necesară modificarea vreunui tratat, a subliniat şeful Comisiei.

”Europa se va asigura că noi vom face planeta măreaţă din nou”, îl ironizează Junker pe Trump în discursul despre ”starea Uniunii”

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker l-a ironizat miercuri, la Strasbourg, pe preşedintele american Donald Trump, subliniind asupra rolului de lider al Europei în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează The Associated Press.

Juncker a evocat faptul că aceeaşi adunare a ratificat anul trecut Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale.

Trump a anunţat ieşirea Statelor Unite din acest acord.

Juncker a ironizat sloganul de campanie al miliardarului american, subliniind asupra acestor eforturi de ”a face planeta măreaţă din nou (make our planet great again)”, o trimiterea la ”Make America great again”.

”Contrar ambiţiilor Statelor Unite, Europa se va asigura că noi vom face planeta măreaţă din nou”, a declarat şeful Comisiei în hemiciclu.

 

”Aceasta este moştenirea comună a întregii umanităţi”, a subliniat Jean-Claude Juncker.

Juncker se opune unei aderări a Turciei la UE în viitorul apropiat

Turcia se depărtează singură de UE şi nu va deveni o ţară membră a blocului european în ”viitorul previzibil”, a declarat miercuri, la Strasbourg, în al trilea său discurs despre ”starea Uniunii” Europene preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker, relatează The Associated Press.

Turcia se îndepărtează de o vreme de Uniunea Europeană cu paţi uriaşi, a subliniat şeful Comisiei.

Juncker l-a criticat atât pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cât şi Guvernul de la Ankara, cărora le-a reproşar că au arestat jurnalişti şi că i-au catalogat pe unii lideri europeni drept ”fascişti şi nazişti”.

Această atitudine a Ankarei ”exclude aderarea la UE a Turciei în viitorul previzibil”, a anunţat preşedintele Comisiei.

”Europa are o responsabilitate colectivă” faţă de îmbunătăţirea situaţiei în centrele pentru migranţi din Libia

”Europa are o responsabilitate colectivă” în a ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie a migranţilor în Libia, a declarat miercuri, la Strasbourg, în discursul despre ”starea Uniunii”, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează The Associated Press.

Uniunea Europeană este necesar să coopereze îndeaproape cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) pentru a se asigura că această ”situaţie scandaloasă” încetează, a subliniat Juncker.

Bruxellesul a fost criticat din cauza politicilor cu privire la Libia vizând oprirea afluxului de migranţi care traversează din această ţară aflată în haos Marea Mediterană către Italia.

Numeroşi migranţi sunt blocaţi în centre periculoase şi insalubre în această ţară din nordul Africii, devastată de un sângeros conflict intern.

UE se redresează, iar încrederea revine, afirmă Juncker în al treilea discurs depre ”starea Uniunii”

Uniunea Europeană ”se redresează” după un deceniu dur, în care Cei 28 au fost afectaţi de o criză economică şi de votul britanicilor în favoarea ieşirii din blocul european, însă încrederea revine, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează The Associated Press.

Juncker susţine miercuri al treilea discurs despre ”starea Uniunii” Europene.

”Vântul a revenit în pânzele Europei”, a spus el.

Şeful Comisiei - care propune atât legislaţia, cât  şi politicile UE - a salutat faptul că Uniunea înregistrează al cincilea an de redresare economică.

El a salutat de asemenea faptul că Uniunea înregistrează cel mai scăzut nivel al şomajului din ultimii nouă ani.

”Europa se poate achita de sarcini către cetăţenii ei acolo unde şi atunci când contează”, în pofida faptului că între statele membre există disnsiuni cu privire la cea mai bună modalitate de gestionare a situaţiilor de urgenţă în domeniul refugiaţilor.

Tonul discursului de anul trecut a fost grav, scrie Euronews.

Comisia Europeană a recunoscut că UE era în criză, într-o criză ”existenţială”. ”Vrem să ne lăsăm Uniunea să se descompună sub ochii noştri?”, îi întreba el pe eurodeputaţi, reuniţi la Strasbourg.

Iar în vederea soluţionării acestei crize, Jean-Claude Juncker s-a angajat să construiască o Europă mai bună, care să protejeze, care să apere modul de viaţă european, care să le dea puterea cetăţenilor ei, care să apere şi care să-şi asume responsabilităţi.

Sunt aceste obiective atinse un an mai târziu? Cum vede preşedintele CE viitorul Uniunii?

Discursul despre ”starea Uniunii” Europene a fost instaurat prin Tratatul de la Lisabona. Cu această ocazie, începând din 2010 încoace, preşedintle în funcţie al Comisiei Europene se adresează eurodeputaţilor, în faţa cărora prezintă bilanţul anului trecut şi liniile directoare ale acţiunii sale în anul următor.

Această reuniune, stabilită în septembrie, marchează totodată începerea sesiunii parlamentare europene.

La 14 seprembrie, la o zi după discurs, Juncker se întâlneşte în direct, pe YouTube, cu cetăţeni europeni, pentru a le răspunde la întrebări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.