Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să antreneze până la 15.000 de militari ucraineni cât mai curând posibil, relatează cotidianul german Spiegel, citat de Reuters.
Potrivit planului blocului comunitar, ale cărui detalii finale vor fi negociate la Bruxelles săptămâna viitoare, Polonia va primi fonduri UE pentru a înfiinţa o bază militară, iar alte state membre vor avea alte atribuţii, au declarat surse diplomatice europene, potrivit Spiegel.
Germania intenţionează să ofere pregătire trupelor la un centru de simulare a luptei, în timp ce inginerii, medicii şi alţi specialişti ucraineni vor fi, de asemenea, instruiţi în ţară.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat în august că Berlinul va antrena soldaţi ucraineni, iar Danemarca a anunţat că va sprijini un proiect de instruire condus de Marea Britanie, în care vor fi implicaţi 130 de militari.
Ministerul german al Apărării nu a oferit declaraţii în ceea ce priveşte ştirea Spiegel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.