Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a sugerat joi că virusul din oraşul Wuhan ar fi putut să fi fost adus de armata americană, intensificând un război al declaraţiilor între Beijing şi Washington, transmite Reuters.
China este foarte nemulţumită de comentariile unor oficiali americani care au acuzat-o că a reacţionat prea lent la virus, care a fost detectat prima oară la Wuhan la sfârşitul anului trecut, şi pentru că nu a fost suficient de transparentă în oferirea de informaţii.
Miercuri, consilierul pentru securitate naţională al SUA Robert O’Brien a spus că viteza de reacţie a Chinei la urgenţa reprezentată de coronavirus a costat probabil lumea două luni în care ar fi putut să se pregătească pentru epidemie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un tweet în care a folosit cuvinte aspre, scris în engleză, pe contul verificat de Twitter, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a afirmat că Statele Unite nu dau dovadă de transparenţă.
”Când a apărut pacientul zero în Statele Unite? Câţi oameni sunt infectaţi? Care sunt numele spitalelor? S-ar putea ca armata americană să fi adus epidemia la Wuhan. Fiţi transparenţi! Faceţi publice datele! Statele Unite ne datorează o explicaţie!”, a scris Zhao.
Zhao, un utilizator avid şi deseori combativ al Twitter, nu a oferit nicio dovadă pentru sugestia sa că armata americană ar putea fi vinovată de epidemia din China.
Tot joi, un alt purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, i-a criticat pe oficialii americani pentru comentariile ”imorale şi iresponsabile” care au acuzat că reacţia Chinei la coronavirus a înrăutăţit impactul global al pandemiei.
Întrebat despre comentariile lui O’Brien, Geng a declarat la un briefing zilnic din Beijing că acest tip de remarci din partea oficialilor americani nu ajută eforturile americane împotriva epidemiei.
Eforturile Chinei de a încetini extinderea virusului au oferit lumii timp să se pregătească pentru epidemie, a adăugat Geng.
”Am dori ca un număr de oficiali americani să îşi fi concentrat în acest moment energia pe reacţia la virus şi promovarea cooperării şi nu pe a da vina pe China”, a spus acesta.
Coronavirusul a apărut la sfârşitul lunii decembrie în oraşul Wuhan şi provincia înconjurătoare Hubei, unde s-au înregistrat două treimi din cazurile totale la nivel mondial. Dar în ultimele săptămâni marea majoritate a cazurilor noi au apărut în afara Chinei.
Autorităţile chineze afirmă că măsurile adoptate în ianuarie şi februarie, inclusiv închiderea aproape totală a Hubei, au prevenit extinderea epidemiei în alte oraşe chineze la un nivel similar cu cel din Wuhan şi au încetinit răspândirea în străinătate.
Administraţia Trump s-a apărat de criticile că a reacţionat prea încet la epidemie, făcând referire la decizia de a limita traficul aerian către China, la sfârşitul lunii ianuarie. Criticii mai susţin că Trump a minimizat în public pericolul epidemiei şi că guvernul federal a reacţionat prea încet cu efectuarea de teste.
Peste 119.000 de oameni au fost infectaţi la nivel mondial cu noul coronavirus şi 4.298 au murit, marea majoritate în China, potrivit datelor deţinute de Reuters. În Statele Unite sunt confirmate 975 de cazuri şi 30 de decese.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.