Un pilot a reuşit să aterizeze în siguranţă o aeronavă Airbus A320 cu 127 de persoane la bord, printre care 121 de pasageri, după ce o furtună cu grindină extrem de violentă a distrus geamurile cabinei de pilotaj şi a strivit nasul avionului operat de compania AtlasGlobal deasupra Turciei, transmite Sky News.
Aeronava decolase de pe aeroportul internaţional Ercan din Republica Turcă a Ciprului de Nord, iar căpitanul Alexander Akopov a început în scurt timp să întâmpine dificultăţi, după ce o furtună de grindină a distrus geamurile cabinei de pilotaj a Airbus-ului A320.
Căpitanul Akopov a primit permisiune pentru a ateriza pe aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, unde a reuşit să aducă aeronava în siguranţă la sol, deşi vizibilitatea sa era zero în furtuna de grindină de deasupra Turciei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei 121 de pasageri şi şase membrii ai echipajului au izbucnit în aplauze la aterizarea aeronavei pe aeroportul Ataturk.
”Am zburat timp de 30 de ani. Aţi văzut cum a aterizat aeronava? A fost bine? Pasagerii sunt în viaţă. Este normal. Asta este încrederea noastră profesională”, a declarat căpitanul Akopov, care a primit inclusiv Ordinul pentru Curaj în Ucraina.
În ultimele săptămâni, ploi torenţiale şi furtuni violente au lovit metropola Istanbul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.