Un nord-coreean a fugit în Coreea de Sud trecând frontiera maritimă intercoreeană la Marea Galbenă, anunţă vineri armata sud-coreeană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zeci de mii de nord-coreeni au figit în Coreea de Sud de la sfârşitul Războiului Coreei din 1953, însă aproape toţi trecând prin China, iar apoi printr-o ţară terţă, de exemplu Thailanda.

Armata sud-coreeană a reţinut ”un individ suspectat de faptul că este nord-coreean, la Marea Galbenă, la jumătatea lui septembrie, şi l-a predat autorităţilor competente”, declară armata AFP.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Nicio mişcare neobişnuită a armatei nord-coreene nu a fost detectată la momentul fugii respective, precizează ea.

Potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, transfugul a plecat din Coreea de Nord la bordul unei ambarcaţiuni de lemn.

Aceasta este a treia oară - din august - când un nord-coreean reuşeşte să fugă în mod direct în Sud.

În august, un transfug a reuşit să traverseze frontiera terestră ultrafortificată şi minată dintre cele două ţări.

Altul a fugit pe fluviul Han.

Numărul fugarilor a crescut puternic începând din 2020, când Coreea de Nord şi-a închis ermetic frontiera cu China, pentru a se proteja de SARS-CoV-2 în timpul pandemiei covid-19.

În 2023, anul în care Phenianul a redeschis frntiera chineză, în total 196 de nord-coreeni au reuşit să treacă în Coreea de Sud, faţă de doar 67 în 2022.

Potrivit Guvernului sud-coreean, tot mai mulţi membri ai clasei privilegiate - diplomaţi sau studenţi din străinătate - încearcă să fugă.

Armata nord-coreeană a confirmat miercuri că închide ”definitiv” axele rutiere şi terestre între cele două ţări.

Ea a desfiinţat singura linie feroviată existentă.

În practică, frontiera dintre cele două Corei era deja complet închisă.

Începând de la sfârşitul războiului din 1953, această linie feroviată s-a aflat în serviciu doar o scurtă perioadă de timp, de 14 luni, în 2007-2008.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.