Judecătorul italian Rosario Livatino, care a fost ucis de mafie în Sicilia, în 1990, a fost beatificat duminică, aceasta fiind ultima etapă înainte de o posibilă sanctificare de către Biserica Romano-Catolică, transmite Reuters.
Livatino a fost împuşcat de membri ai mafiei, care au tras asupra maşinii sale în timp ce conducea de-a lungul unei autostrăzi siciliene. În pofida riscurilor, judecătorul refuzase o escortă înarmată. A încercat să fugă de atacatori, dar a fost prins şi ucis într-un câmp.
Cunoscut drept ”judecătorul băiat” pentru că părea mai tânăr decât cei 37 de ani ai săi, Livatino a condus multe investigaţii împotriva mafiei, într-un moment în care clanurile siciliene erau implicate într-un război în plină expansiune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a fost beatificat printr-o o slujbă care a avut loc la catedrala Agrigento din Sicilia, unde a fost expusă o cutie de sticlă cu cămaşa sa pătată de sânge, ca relicvă.
Vorbind pelerinilor la Vatican, Papa Francisc l-a lăudat pe tânărul magistrat.
"În serviciul său pentru comunitate, ca judecător de excepţie, care nu şi-a permis niciodată să fie corupt, s-a străduit să judece nu pentru a condamna, ci pentru a reabilita", a spus Francis.
”Fie ca exemplul său să fie pentru toată lumea, în special pentru judecători, un stimulent pentru a fi apărători loiali ai legalităţii şi libertăţii”.
La trei ani după moartea sa, Papa Ioan Paul a vizitat Sicilia şi l-a salutat pe Livatino drept un ”martir al justiţiei”.
Papa Francisc l-a pus pe drumul către o posibilă sanctificare în decembrie, aprobând un decret de martiriu, ceea ce însemnă că nu este nevoie ca un miracol să fie atribuit lui Livatino pentru ca acesta să fie beatificat.
Biserica Romano-Catolică afirmă că numai Dumnezeu face minuni, dar că sfinţii despre care se crede că sunt cu Dumnezeu în cer mijlocesc în numele oamenilor care se roagă la ei. Un miracol este de obicei vindecarea medicală inexplicabilă a unei persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.