Un american suspectat că a luptat în cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) - blocat de mai multe zile în zona-tampon (”no-man's-land”) dintre Turcia şi Grecia - urmează să fie trimis în Statele Unite, a anunţat joi Ankara, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Proceduri necesare în vederea trimiterii înapoi în America a unui combatant terorist au început după ce partea americană s-a angajat să accepte întoarcerea acestuia în ţară şi să-i funizeze un document de călătorie”, a anunţat Ministerul turc de Interne, citat de agenţia turcă de presă de stat Anadolu.

Bărbatul - identificat de presa turcă drept un american de origine iordaniană - a fost condus luni la un post de frontieră cu Grecia, în provincia Edirne, în nord-vestul Turciei, în vederea expluzării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Însă poliţia greacă i-a interzis intrarea pe teritoriul său, iar bărbatul a rămas blocat în zona-tampon de la frontieră.

Potrivit presei turce, jandarmi turci îi dau să mănânce şi să bea de luni, iar la căderea nopţii îl lasă să doarmă într-un vehicul, înainte să-l trimită, în zori, către ermetica frontieră greacă.

Anunţul Ministerului turc de Interne are loc la o zi după o întâlnire, la Washington, între preşedinţii turc Recep Tayyip Erdogan şi american Donald Trump.

Turcia a început luni să expulzeze presupuşi membri SI pe care-i deţine.

Potrivit cotidianului Hürriyet, Ankara intenţionează ca, într-o primă etapă, să expulzeze 959 de persoane - dintre care aproape 600 sunt irakieni şi sirieni -, dar şi aproximativ 30 de cetăţeni ai unor ţări europene.

Ankara afirmă că deţine aproximativ 1.500 de presupuşi membri SI, dar şi membri ai familiilor acestora.

Turcia - suspectată mult timp de faptul că a lăsat jihadişti să-i traverseze frontiera pentru a se duce în Siria, de la începutul războiului care devastează această ţară din 2011 - a fost însângerată de mai multe atentate comise de SI şi s-a alăturat în 2015 coaliţiei antijihadiste conduse de americani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.