Un fost agent de poliţie din Florida a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de uciderea prin împuşcare a unui automobilist de culoare care aştepta o maşină de depanare la marginea drumului, în octombrie 2015, relatează Reuters.
Nouman Raja, în vârstă de 41 de ani, a fost dat afară din Poliţia din Palm Beach Gardens la puţin timp după ce l-a ucis pe Corey Jones, la vârsta de 31 de ani.
El a fost găsit vinovat, în martie, de către un juriu, de omor prin imprudenţă şi tentativă de crimă de gradul întâi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.