Justiţia germană l-a conmdamnat luni la zece ani de închisoare pe un fost agent Stasi, poliţia politică a fostei Republici Democratice Germane (RDG) comuniste, cu privire la uciderea unui polonez care voia să fugă în Occident în urmă cu 50 de ani, o condamnare istorică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul din Berlin are ”convingerea indubitabilă” că Martin Naumann, în vârstă de 80 de ani, este cel care a tras focurile de armă care l-au costat viaţa pe bărbat, atunci în vârstă de 38 de ani, în timp ce încerca să fugă prin postul de frontieră Friedrichstrasse, la Berlin, în 1974, a anunţat preşedintele completului, Bernd Miczajka.

În pofida faptului că cel care a atras, în vârstă de 31 de ani la momentul faptelor, nu a acţionat ”dintr-un motiv personal”, el a ”executat fără milă” un act ”planificat de Stasi”, temuta poliţie secretă est-germană din timpul Războiului Rece, a precizat judecătorul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Parchetul german a cerut ca fostul locotenent, în prezent pensionar, să fie condamnat la 12 ani de închisoare.

Cel vizat a respins acuzaţiile prin intermediul avocaţilor săi, care cereau achitarea, apreciind insuficiente probele potrivit cărora el a fost cel care a tras.

Naumann nu s-a exprimat niciodată în faţa judecătorilor.

Potrivit unei reprezentante a Arhivelor poliţiei secrete de la Berlin, Daniela Münkel, el devine prin acest verdict pronunţat luni primul fost agent al poliţiei secrete a fostei Germanii de Est comuniste găsit vinovat de omor.

ATMOSFERĂ DE RĂZBOI RECE

Acest proces, înregistrat din cauza valorii sale istorice, a aruncat ţara, de când a fost deschis, în martie, înapoi în vremea Războiului Rece, o perioadă în cursul căreia Germania era împărţită în două de Cordtna de Fier între Republica Federală Germania (RFG) în est şi RDG în est.

El este rezultatul unor decenii de anchetă laborioasă, uneori abandonată, iar apoi reluată, de asemenea de către partea poloneză.

El a fost făcut posibil doar prin apariţia unor informaţii noi, găsite de către doi istorici, unul german, celălalt polonez, în Arhivel Stasi, în 2016, care fac o legătură între Naumann şi moartea fugarului, şi descoprirea unor noi potenţiali martori.

Czeslaw Kukuczka, care visa o viaţă în ”lumea liberă”, este una dintre cele cel puţin 140 de persoane ucise din 1961 şi până în 1989 în timp ce voia să treacă dincolo de Zidul Berlinului.

La 29 martie 1974, el a năvălit în ambasada poloneză în fostul Berlin de Est comunist cu o falsă bombă, pentru a-şi forţa plecarea în Vest.

Alertată de Polonia, poliţia secretă germană l-a făcut să creadă că i-a fost acceptată ieşirea. Însă, în momentul în care bărbatul credea că a reuşit să fugă, după ce a trecut de două controale fără probleme, agentul Naumann l-a omorât prin împuşcare, o faptă pentru care a fost decorat mai târziu.

”ULTIMA ZA”

Angajat al unei întreprinderi de construcţii, Czeslaw Kukuczka avea trei copii, care s-au constituit parte civilă, dar care nu au asistat la proces.

Avocatul fiicei sale, Hans-Jürgen Förster, care îl consideră pe acuzat drept ”ultima za a unui lanţ de comandă”, a depus o cerere pentru ca ancheta să fie lărgită la toate persoanele decorate de către regumul comunist pentru uciderea lui Kukuczka.

În cursul anilor '90, 251 de persoane au fost acuzate de crime comise în conul Stasi, potrivit arhivelor Guvernului.

Două treimi dintre ele, inclusiv numeroşi executanţi, de exemplu grănicerii, au fost achitate sau urmărirle lor penale au fost abandonate, de cele mai multe ori din lipsă de probe sau de martori.

Doar 87 dintre ele au fost condamnate, majoritatea la pedepse uşaore.

Inclusiv Erich Mielke nu a putut să fie condamnat cu privire la activităţile sale de la conducerea Stasi începând din 1975 şi până în 1989, din cauză de lipsî de acuzaţii suficiente.

El a fost condamnat însă la şase ani de închisoare la 26 octombrie 1993, cu privire la moartea a doi poliţişti, în 1931, pe când era un tânăr activist comunist.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.