Un bărbat, Zhang Bo, şi noua sa parteneră, Ye Chengchen, care au organizat uciderea cu premeditare a celor doi copii ai bărbatului, pe care i-au aruncat de la etajul al 15-lea, au fost executaţi miercuri în China, anunţă un tribunal, relatează AFP.
Drama, care a provocat o indignare în întreaga ţară, din cauza naturii extrem de sordide, a avut loc în noiembrie 2020, într-un bloc, în marele oraş Chongqing (sud-vest).
Zhang Bo a declarat că şi-a ucis fiul în vârstă de un an şi fiica în vârstă de doi ani, dintr-o căsătorie anterioară, pentru a-i face pe plac noii sale partenere şi a se căsători cu ea.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Familia acesteia nu accepta ca ea să se căsătorească cu un bărbat care avea copii.
”La 31 ianuarie 2024, dimineaţa, Tribunalul Popular Intermediar nr. 5 din Chongqing a dat curs ordinului de execuţie, emis de către Curtea Populară Supremă şi i-a executat pe Zhang Bo şi Ye Chengchen”, anunţă într-un comunicat tribunalul.
Cuplul a fost condamnat la moarte în prima instanţă, iar apoi în apel, în 2023.
La începutul relaţiei sale amoroase cu Zhang Bo, noua parteneră a acestuia, Ye Chengchen, nu ştia că acesta era căsătorit încă şi că avea copii.
După ce a aflat, ea a decis să continue relaţia.
În urma unui divorţ, pronunţat în februarie 2020, tatăl s-a angajat să plătească o pensie alimentară fostei soţii şi să-şi crească fiul în vârstă de un an până când împlinea vârsta de şase ani.
Noua sa parteneră considera însă că însăşi existenţa acestor copii cinstituia ”o povară pentru viitorul lor împreună” şi un ”obstacol” în calea căsătoriei cu Zhang Bo, precizază tribunalul.
Tânăra a ”exercitat o presiune constantă” asupra partenerului său ca acesta să-i ucidă, potrivit tribunalului.
Ei ”au decis să mascheze crima într-o cădere accidentală”, subliniază tribunalul, denunţând un mod de operare ”inuman”, care ”sfidează limitele moralei”.
China a redus în 2015 de la 55 la 46 numărul infracţiunile pedepsite cu pedeapsa cu moartea.
Între acestea se află în continuare crima cu premeditare, violul şi traficul de droguri, dar nu şi proxenetismul şi contrabanda cu arme.
Condamnaţii la moarte sunt ucişi adesea cu o injecţie letală.
Numărul persoanelor executate anual în Chian este secret.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.