Un american, care a crezut că trage în cineva care a intrat prin efracţie într-un pavilion, la periferia Ohio, şi-a ucis fiica în vârstă de 15 ani prin împuşcare, potrivit poliţiei şi presei locale, o nouă ilustrare a violenţei armelor de foc în Statele Unite, relatează AFP.
O femeie a cerut ajutor miercuri, către ora locală 4.30 (10.40, ora României), după ce fiica sa, Janae, în vârstă de 16 ani, a fost rănită grav prin împuşcare în garaj.
Tatăl minorei, care a tras în ea crezând că era un intrus, paralizat, o întreba cum se simte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aşteptarea poliţiei, cei doi părinţi şi-au implorat fiica să se ridice, scrie cotidianul local Columbus Dispatch, care a avut acces la înregistrarea apelului telefonic.
Potrivit raportului poliţiei, fata a murit o oră mai tâziu la spital.
”În orice caz, atunci când apeşi pe trăgaci, este cu adevărat important să ştii cine este ţinta”, a declarat un reprezentant al poliţiei postului local ABC6 Columbus, capitala statului Ohio (nord).
”Suntem întristaţi de această pierdere tragică şi vom depune toate eforturile pentru a-i susţine pe liceeni şi familiile”, a anunţat într-o scrisoare trimisă părinţilor, citată în presa locală, şcoala unde învăţa Janae.
La mai puţin de doi kilometri de şcoală, un atac armat s-a soldat, la 7 decembrie, cu trei morţi, în vârstă de şase, nouă şi 22 de ani.
Cei doi copii ucişi în atac învăţau la şcoala la care învăţa şi adolescenta.
Potrivit unui raport al Poliţiei din Columbus, aceasta este a 202-a omucidere în 2021 în această aglomeraţie cu aproape două milioane de locuitori.
Violenţa armelor de foc a crescut de la începutul pandemiei covid-19 în Statele Unite, unde purtarea armelor este apărată de Constituţie.
În aceste violenţe au fost ucişi, de la începutul anului, peste 44.000 de oameni - inclusiv 1.517 minori şi sinuciderile -, potrvit site-ului Gun Violence Archive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.