O a noua persoană a fost acuzată de faptul că este implicată în organizarea atentatului de la Moscova revendicat de Statul Islamic (SI), anunţă vineri justiţia rusă, relatează AFP.
Nazrimad Lutfuloi este originar din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, la fel ca presupuşii autori ai atacului.
Autorităţile ruse nu au precizat rolul pe care-l acuză că l-a jucat în atac.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a fost plasat în detenţie provizorie până la 22 mai.
Atentatul de vinerea trecută de la sala de concert Crocus City Hall este cel mai sângeros din Rusia în ultimii 20 de ani şi cel mai grav revendicat de SI în Europa.
SI a confirmat vineri arestrea a patru dintre membrii săi, pe care-i desemnează ca autori ai atentatului.
În pofida acestei revndicări jihadiste clare, autorităţile ruse insistă să facă o legătură cu Ucraina, pe care au invadat-o în urmă cu peste doi ani
Joi, Comitetul rus de anchetă, organul însărcinat cu principalele investigaţii criminale, a anunţat că autorii atentatului au ”legături cu naţionalişti ucraineni” şi că au primit sume ”importante” de bani provenind din Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat personal că cei patru atacatori au fost arestaţi în regiunea rusă Briansk, la momentul arestării, în timp ce încercau să fugă în Ucraina, unde o ”fereastră” care să le permită să treacă frontiera a fost pregătită de partea ucraineană.
Directorul Serviciilor ruse de securitate (FSB) Aleksandr Bortnikov a acuzat serviciile secrete ucrainene şi occidentale de faptul că au ”facilitat” atentatul.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al Rusiei, a prezentat altă versiune, dând asigurări că atacatorii au încercat iniţial să fugă în Belarus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...