Şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, vrea ca negocierile pentru Brexit să înceapă pe 19 iunie, la 11 zile după alegerile legislative din Regatul Unit, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oficialul ar fi discutat această propunere cu lideri ai instituţiilor europene de la Bruxelles, săptămâna trecută.

Oficialii UE nu au discutat, însă, aspectele logistice cu Marea Britanie, din cauza disputei în curs cu Guvernul Theresei May, care a blocat o revizuire programată a bugetului Uniunii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Bruxelles-ul a anulat planurile pentru „discuţii pre-negocieri”, în cursul cărora ar fi urmat să fie discutate cum vor avea loc negocierile, după ce Londra şi-a exercitat dreptul de veto asupra rectificării bugetului UE, pentru a acorda prioritate unor domenii precum criza migraţiei.

Guvernul britanic a explicat că, după ce a convocat alegeri generale, nu mai poate lua decizii-cheie.

Blocul comunitar vrea ca negocierile să se împartă în cicluri de câte patru săptămâni, fiecare concentrându-se pe câte un dosar: în prima săptămână ar urma să aibă loc pregătirea politică, urmată de o săptămână în care ar urma să fie dezvăluite documente.

În a treia săptămână, Barnier şi ministrul britanic pentru Brexit desemnat după alegeri se vor întâlni, la Bruxelles şi la Londra. Prima discuţie ar putea avea loc în clădirea Europa, nou deschisă, unde se desfăşoară summiturile UE.

În ultima săptămână a fiecărui ciclu, Barnier va informa cei 27 de membri UE şi Parlamentul European despre rezultatul negocierilor.

Priorităţile vor fi drepturile cetăţenilor, factura Brexit şi graniţa cu Irlanda, iar Barnier speră la acorduri în acest sens până la sfârşitul anului.

Liderii UE vor decide apoi, prin consens, dacă au fost făcute suficiente progrese în acest domeniu pentru a-i permite lui Barnier ca în perioada decembrie 2017 – primăvara anului 2018 să negocieze amploarea unui eventual acord comercial cu Marea Britanie.

De asemenea, el ar urma să discute aranjamentele de tranziţie ce se vor aplica din momentul Brexit până la semnarea unui tratat UE-Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.