Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a crescut în ultimele zile numărul de avioane, elicoptere şi pompieri care aă ajute Grecia, Albania, Macedonia de Nord şi Turcia în lupta împotriva ncendiilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au mobilizat în total, în prezent, 14 avioane de luptă împotriva incendiilor, trei elicoptere, aproximativ 1.300 de pompieri şi 250 de vehicule - care să ajute aceste ţări, a anunţat într-un comunicat Comisia.

În Grecia au fost desfăşurate nouă avioane - furnizate de către Franţa, Suedia, Croaţia, Spania şi Cipru -, paroape 1.000 de pompieri şi 200 de vehicule.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mai multe state membre UE - Franţa, Germania, Polonia, Austria şi Slovacia - au anunţat în weekend că se pregătesc să trimită echipe suplimentare de pompieri în Grecia, unde urmează să se alăture salvatorilor trimişi deja de către Cipru, Cehia, România şi Franţa, precizează Comisia.

ÎNTĂRIRI TRIMISE ÎN ITALIA, ALBANIA ŞI TURCIA

Acest ajutor, furnizat de către mai multe state membre UE, inslusiv de către România, este mobilizat în cadrul Mecanismului Protecţiei Civile UE, iar CE suportă cel puţin 75% din costul de transport.

În Italia, două avioane de tip Canadair - provinind din Franţa - au fost trimise săptămâna trecută, în zone afectate.

Două elicoptere au fost trimise să susţină operaţiuni, în Albania, de către Cehia şi Olanda, iar Slovenia, Bulgaria şi Austria au desfăşurat pompieri în Macedonia de Nord.

UE a trimis mai multe bombardiere cu apă în Turcia, afectată de cele mai grave incendii de un deceniu, care devastează păduri, terenuri agricole şi zone locuite de coastă.

În Grecia, afectată de peste o săptămână de cea mai gravă caniculă de 30 de ani, pompieri luptau luni - a şaptea zi consecutiv - împotriva unui sinistru uraş pe Insula Evia, la 200 de kilometri de Atena, unde sate erau încercuite de flăcări unele după altele.

”Mobilizăm unul dintre cele mai mari planuri de luptă împotriva incendiilor la scara UE, pentru a lupta împotriva mai multor incendii care fac ravagii în mod simultan în mai multe ţări. Acest lucru arată necesitatea de a face din răspunsul la criză o prioritate la nivel european”, a subliniat comisarul însărcinat cu Gestionarea Crizelor Janez Lenarcic, care le mulţumeşte ţărilor contributoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.