Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri că trimite avioane, elicoptere şi pompieri în Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord, pentru a ajuta aceste ţări în lupta împotriva incendiilor, relatează AFP.
Două avioane de tip Canadair din Franţa sunt trimise în zone afectate de incendii în Italia, precizează într-un comunicat CE.
Două avioane de luptă împotriva incendiilor, din Cipru, dar şi un echipaj de luptă împotriva incendiilor însărcinat să susţină operaţiunile pe teren, urmează să ajute Grecia, precizează Comisia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Două elicoptere menite să susţină operaţiuni în Albania urmează să fie trimise de Cehia şi Olanda, iar Slovenia trimite o echipă de 45 de pompieri în Macedonia de Nord.
SOLIDARITATE
Acest ajutor este mobilizat în cadrul Mecanismului UE al Protecţeii Civile, iar Comisia suportă 75% dintre costurile de transport.
”Acţionăm 24 de ore din 24 pentru a trimite ajutoare, în contextul care incendiile fac ravagii în Europa”, a declarat comisarul european însărcinat cu Gestionarea Crizeilor, Janez Lenarcic, care le mulţumeşte ţărilor contributoare.
”Protecţia Civilă a UE veghează ca instrumentele noastre de luptă împotriva incendiilor pe care le avem să fie folosite la maximum capacităţii lor. Este vorba despre un exemplu excelent de solidaritate a UE în caz de nevoie”, salută comisarul.
UE a trimis deja, săptămâna acesta, trei bombardiere cu apăîn Turcia, care se confrntă cu cele mai grave incendii de un deceniu.
Aceste incendii s-au soldat cu opt morţi şi devastează păduri, terenuri agricole şi zone locuite pe coastă.
În Grecia, afectată de o săptămână de cea mai gravă caniculă de 30 de ani, pompierii luptau miercuri împotriva mai multor incendii, inclusiv împotriva unui incendiu imporant la nord de Atena, unde 300 de persoane au fost evacuate marţi seara.
În Albania, un bărbat a murit marţi într-un incendiu de pădure, în regiunea Gjirokastrale (sud), unde sute de pompieri şi de militari luptă împotriva câtorva zeci de incendii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.