Uniunea Europeană (UE) a semnat joi un acord cu Republica Moldova prin care le permite agenţilor din cadrul Frontex să ajute grănicerii moldoveni - depăşiţi de afluxul de refugiaţi din Ucraina, anunţă Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste 300.000 de oameni care fug din calea invaziei Ucrainei de către Rusia s-au refugiat în Republica Moldova vecină, o ţară care nu face parte din Uniunea Europeană.

”(Republica) Moldova întâmpină dificultăţi în a-şi apăra frontiera cu Ucraina. Ea nu poate face faţă înregistrării refugiaţilor”, deplângea miercuri, în Parlamentul European (PE), comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Ylva Johansson.

O prezenţă a Agenţiei europene a grănicerilor şi pazei de coastă (Frontex) urmează să permită Republicii Moldova să lupte împotriva traficului cu copii şi femei - al cărui risc este foarte mare, avertizează CE.

În cadrul unei platforme coordonate de către Bruxelles,, şase state membre UE s-au angajat să primească 11.500 de refugiaţi ucraineni care tranzitează prin Republica Moldova, precizează Comisia.

FRANŢA FURNIZEAZĂ R.MOLDOVA MATERIAL DE URGENŢĂ

Pe de altă parte, Franţa urmează să furnizeze material de urgenţă Republicii Moldova, care se confruntă cu un val de refugiaţi ucraineni.

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a discutat la telefn cu omologul său moldovean Nicu Popescu.

Ei au dscutat despre primirea în Franţa, ”în zilele următoare”, a unor ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova.

Şeful diplomaţiei franceze a anunţat că Franţa umează să trimită în Republica Moldova 17 grupuri de electrogen de capacitate mare, menite să consolideze rezistenţa electrică a sistemului moldovean de sănătate.

Franţa urmează să trimită, de asemenea, 37 de tone de material de urgenţă şi aproximativ 10.000 de kituri de igienă în Republica Moldova, care se confurntă cu un val de refugiaţi ucraineni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.