Şase baloane ruseşti au fost reperate deasupra Kievului şi majoritatea au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, a declarat miercuri administraţia militară a regiunii, informează Reuters.
Aceasta a declarat că baloanele ar fi putut transporta reflectoare şi echipamente de recunoaştere, dar nu a precizat când au zburat deasupra capitalei, deşi miercuri au fost emise alerte aeriene la Kiev.
"Potrivit unor informaţii care se clarifică acum, acestea au fost baloane care se deplasează în aer propulsate de vânt", a scris administraţia militară pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Scopul lansării baloanelor a fost, probabil, de a detecta şi epuiza apărarea noastră aeriană", a adăugat instituţia.
Cu puţin timp înainte de acest anunţ, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, declarase că Rusia ar putea folosi baloane într-o nouă campanie de conservare a stocurilor sale de drone de recunoaştere.
"Dronele de recunoaştere precum Orlan-10 sunt acum folosite mai rar (de Rusia) ş iei s-au gândit: De ce să nu folosim aceste baloane? Aşa că le folosesc", a declarat Ihnat pentru televiziunea ucraineană.
Ulterior, el a confirmat că sirenele de alarmă aeriană au sunat miercuri în capitală din cauza baloanelor care zburau pe cer.
Rusia nu a comentat imediat afirmaţiile privind baloanele deasupra Kievului.
MOLDOVA ŞI-A ÎNCHIS MARŢI SPAŢIUL AERIAN DIN CAUZA UNUI BALON
Marţi, spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar, din motive de securitate, fiind redeschis după mai mult de trei ore.
”În jurul orei 12:30, Ministerului Apărării a recepţionat o informaţie precum că în spaţiul aerian al Republicii Moldova în regiunea oraşului Soroca, a fost detectat un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic. Având în vedere condiţiile meteo şi imposibilitatea monitorizării şi identificării obiectului precum şi a traiectoriei de zbor al acestuia, în scopul asigurării siguranţei şi securităţii cetăţenilor, în cadrul Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spaţiului Aerian, la ora 13:24 a fost luată decizia de a închide temporar spaţiul aerian. Urmare a verificării informaţiilor şi asigurării lipsei oricărui pericol pentru siguranţa cetăţenilor, la propunerea Ministerului Apărării, la ora 14:46 spaţiul aerian a fost redeschis. Autorităţile naţionale au acţionat strict în conformitate cu prevederile Procedurilor specifice aplicabile pentru situaţii similare”, a precizat ulterior Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.
Tot marţi, sistemul de supraveghere aeriană al Forţelor Aeriene Române a detectat marţi, în jurul orei 12.30, în spaţiul aerian naţional o ţintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluţie asemănătoare unui balon meteorologic. Echipajele a două aeronave trimise în zonă nu au confirmat însă prezenţa ţintei aeriene nici vizual, nici pe radarele de bord.
Toate aceste evoluţii au loc în contextul în care SUA au doborât la 4 februarie în largul coastelor sale atlantice un balon chinezesc presupus a fi de spionaj. Ulterior aviaţia americană a mai doborât trei obiecte zburătoare mai mici, neidentificate, ale căror rămăşiţe sunt încă în curs de recuperare sau pe cale de a fi examinate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.