Ucraina şi-a dublat producţia de armament, de la începutul lui 2024, faţă de cea din 2023, anunţă marţi premierul Denîs Smîhal, o miză importantă a Kievului în lupta împotriva unei armate ruse mai bine echipate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cursul primelor opt luni ale lui 2024, ne-am dublat producţia de armament faţă de 2023”, a anunţat într-o conferinţă de presă-fluviu, la Kiev, premierul ucrainean.

Denîs Şmîhal a anunţat că Ucraina vrea să producă ”peste un milion de drone” în acest an.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed,eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Pe de altă parte, armata rusă revendică marţi cucerirea oraşuklui Krasnogorivka şi a trei sate în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, unde forţele Moscovei avansează zilnic.

Ministerul rus al Apărării a anunţat într-un comunicat că militari ruşi au cucerit Krasnogorivka şi satele Galîţînivka, Vodian şi Grîgorivka.

Krasnogorivka, care avea 18.000 de locuitori înainte de război, a devenit cel mai vulnerabil oraş de la începutul anului, după căderea Marinka şi Avdiivka, alte două oraşe din apropiere.

Oraşul, mult timp o fortăreaţă, se află la aproximativ 20 de kilometri vest de oraşul Doneţk, controlat de trupe ruse.

Armata rusă revendică cu regularitate cucerirea unor sate mici, însă rar a unor oraşe.

Ministerul a anunţat că a interceptat 144 de drone în noaptea de luni spre marţi - 20 deasupra regiunii Moscovei, unde autorităţile au anunţat că a fost ucisă o femeie.

”72 de drone (au fost interceptate) deasupra regiunii Briansk, 20 deasupra regiunii Moscova, 14 deasupra regiunii Kursk, 13 deasupra regiunii Tula, opt deasupra regiunii Belgorod, şapte deasupra regiunii Kaluga, cinci deasupra regiunii Voronej, patru deasupra regiunii Lipeţk şi una deasupra egiunii Orel”, previzează ministerul.

La Londra, scretarul de Stat american Antony Blinken s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer pentru a discuta despre susţinerea Ucrainei, care desfăşoară o ofensivă pe teritoriul rus, în regiunea Kursk.

O femeie în vârstă de 46 de ani a fost ucisă marţi într-un atac ucrainean în regiunea Moscova, în noaptea de luni spre marţi, a anunţat guvernatorul regiunii Andreï Vorobiov.

Guvernatorul a anunţat că moartea unui copil în vârstă de nouă ani, pe care a făcut-o publică anterior, ”nu s-a confirmat”.

”O femeie în vârstă de 46 de ani a murit, S-a raportat anterior că un copil în vârstă de 9 ani era mort, însă această informaţie nu s-a confrimat”, a anunţat el.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.