Danezul Peter Madsen, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de uciderea jurnalistei suedeze Kim Wall la bordul submarinului său artizanal, a fost arestat marţi, în apropiere de Copenhaga, după ce a reuşit să evadeze din închisoare, ameninţând personalul penitenciarului că are asupra sa o bombă, au declarat autorităţile daneze pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Înconjurat iniţial de poliţie în apropierea Închisorii Albertslund, la periferia Copenhagăi, deţinutul a fost reţinut şi ”evacuat” marţi la prânz, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter poliţia daneză.

Forţele de ordine au confirmat anterior AFP scurta tentativă de evadare a lui Peter Madsen, în timpul căreia a reuşit să ajungă la câteva sute de metri de penitenciarul în care îşi ispăşeşte pedeapsa.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit tabloidului danez Ekstra Bladet, evadarea a avut loc către ora locală 10.00 (11.00, ora României).

Peter Madsen ar fi ameninţat personalul penitenciarului cu un obiect ”asemănător unui pistol” şi a luat un ostatic înainte să evadeze.

Martori declară pentru presa daneză că Madsen conducea o camionetă albă în momentul în care a fost înconjurat de poliţie, la câteva sute de metri distanţă de închisoare.

El nu a fost arestat imediat.

Înainte de arestare, el a rămas mult timp aşezat pe iarbă, sprijint cu spatele de un rând de arbori, înconjurat de doi poliţişti culcaţi la pământ, cu armele aţintite asupra deţinutului, porivit unor imagini difuzate de presă.

Această îndelungată arestare a avut loc din cauză că fugarul susţinea că are o bombă, potrivit presei.

Peter Madsen, un inventator în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat în aprilie 2018 de uciderea jurnalistei Kim Wall, la vârsta de 30 de ani, după ce aceasta a venit să-l intervieveze la bordul submarinului său, în august 2017.

În timpul procesului, el a recunoscut că a tăiat în părţi trupul neînsufleţit al femeii, după care l-a aruncat în Marea Baltică, însă a spus că tânăra a murit accidental.

Peter Madsen şi-a recunoscut însă pentru prima oară vina luna trecută, într-un documentar difuzat de televiziunea daneză.

”Există numai un singur vinovat şi eu sunt”, a declarat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.