Fostul preşedinte american Donald Trump a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a fostei jurnaliste de la revista Elle E. Jean Carroll, de către un tribunal civil de la New York, cu privire la fapte care au fost comise în 1996 împotriva fostei jiurnaliste, care-l acuză de asemenea de defăimare şi căreia este obligat să-i plătească despăgubiri în valoare de cinci milioane de dolari, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acest verdict este o ruşine”, a denunţat imediat Donald Trump.

”N-am absolut nicio idee cine este această femeie”, dă el asigurări pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cei nouă juraţi au stabilit că Donald Trump nu se face vinovat de ”viol”, aşa cum îl acuza fosta jusrnalistă, scrie presa americană, The New York Times (NYT) şi CNN, între alte publicaţii.

Miliardarul republican, în vârstă de 76 de ani, urmează să-i plătească lui E. Jean Carroll, în vârstă de 79 de ani, despăgubiri în valoare de cinci milioane de dolari, pentru suferinţele fizice şi psihologice pe care i le-a cauzat şi pentru defăimare, după ce jurnalista a făcut aceste dezvăluiri în 2019.

El este obligat să-i plătească despăgubiri în valoare de trei milioane de dolari pentru defăimare şi de două milioane de dolari pentru agresiune.

Judecătorul Lewis Kaplan le-a dat instrucţiuni timp de o oră celor nouă juraţi - şase bărbaţi şi trei femei -, după două săptămâni de proces, în care Donald Trump nu s-a prezentat să depună mărturie la un tribunal federal, în Manhattan.

Ei urmau să decidă dacă fosta editorialistă a revistei Elle E. Jean Carroll a demonstrat că Donald Trump a violat-o, agresat-o sexual sau a pipăit-o fără consimţământul său, într-o cabină de probă a marelui magazin newyorkez Bergdorf Goodman, în primăvara lui 1996.

Judecătorul Lewis Kaplan le-a mulţumit juraţilor pentru activitatea depusă după ce a citit verdictul, pentru că s-au rupt de viaţa lor de zi cu zi şi au venit la tribunal să ia o decizie dificilă.

Identitatea celor nouă membri ai juriului a fost păstrată secretă din cauza unor îngrijorări cu privire la confidenţialitate.

Judecătorul le-a spus juraţilor că după ce pleacă de la tribunal este decizia lor să rămână în continuare sau nu anonimi.

”Sfatul meu este să nu vă identificaţi nici acum şi nici pentru o lungă perioadă de timp”, le-a spus el.

El a precizat că membrii juriului nu pot dezvălui identitatea colegilor lor.

APEL

Echipa de campanie a lui Donald Trump, care candidează la un al doilea mandat la Casa Albă în 2024, a anunţat într-un comunicat că acesta intenţionează să facă apel.

E. Jean Carroll era foarte emoţionată şi i-a strâns în braţe pe mai mulţi dintre avocaţii săi şi pe membri ai anturajului său, care aveau lacrimi în ochi.

Ea a plecat zâmbind, cu ochelari de soare la ochi, de la Palatul de Justiţie din Manhattan, fără să facă declaraţii, însoţită de avocata sa loială Roberta Kaplan.

Procesul civil a durat două săptămâni, iar Donald Trump nu a venit să depună mărturie la tribunalul federal din Manhattan, prezidat de către judecătorul Lewis Kaplan.

Fostul locatar al Casei Albe (2017-2021), aflat în campanie în vederea unui al doilea mandat, a negat întotdeauna faptele.

PRIMELE DEZVĂLUIRI ÎN 2019

Imediat după ce juriul s-a retras să delibereze, avocata Kaplan a deplâns faptul că Donald Trump a publicat o nouă postare pe Truth Social, în pofida faptului că judecătorul i-a cerut să se abţină să perturbe dezbaterile prin intermediul mediae.

Fostul preşedinte afirma în această postare că nu i s-a permis să se exprime în acest proces, în pofida faptului că judecătorul l-a invitat să depună mărturie în mai multe rânduri.

E. Jean Carroll a făcut primele dezvăluiri în 2019, într-o carte în care l-a acuzat pentru prima oară pe Donald Trump, la acea vreme preşedintele Statelor Unite.

Ea a depus iniţial plângere cu privire la defăimare, după ce el a acuzat-o că minte pentru a-şi vinde cartea.

Apoi, în noiembrie, ea a intentat un proces cu privire la viol, în baza unei noi legi a statului New York care permite unei presupuse victime să dea în judecată în civil inclusiv cu privire la fapte eventual prescrise.

Nu există niciun martor ocular care să-i fi văzut pe Donald Trump şi pe E. Jean Carroll în urmă cu peste 25 de ani în raioanele goale, potrivit reclamantei, ale magazinului, însă doi prieteni apropiaţi ai jurnalistei au confirmat la tribunal că le-a mărturisit, la puţin timp după presupusele fapte, că a fost ”agresată” sau ”atacată” de către omul de afaceri.

Alte două femei - dintre cele care l-au acuzat pe Donald Trump de agresiune sexuală, în trecut - au depus mărturie în faţa juriului.

Potrivit avocatei Kaplan, fostul preşedinte american ar fi acţionat de fiecare dată ”la fel”, aşa cum descrie el însuşi într-o înregistrare video devenită celebră, în care se lăuda, în 2005, că sărută şi pipăie femeile după cum pofteşte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.