Noul preşedinte american urmează să semneze un decret prin care ”să pună capăt finanţării şcolilor publice care predau teoria critică a raselor şi alte programe sursă de diviziuni” - una dintre promisiunile sale de campanie -, anunţă miercuri la postul Fox News o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Acest concept, care a fost iniţial un curent de cercetare, este folosit în mod peiorativ de către conservatori pentru a denunţa programe şcolare de sensibilizare împotriva rasismului.

Donald Trump s-a angajat în campania electorală să anuleze orice finanţare federală a şcolilor care au adoptat ”teoria critică a rasei”.

În cadrul unei noi serii de decrete prezidenţiale, el urmează de asemenea să semneze, potrivit unui document consultat de ziarul The New York Times (NYT), un decret care vizează expulzarea unor rezidenţi străini - inclusiv a studenţilor cu viză - care au participat la manifestaţii propalestiniene în Statele Unite în primăvară.

Un val de proteste faţă de Războiul din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în urma unui atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene în sudul Israelului la 7 octombrie 2023, a cuprins atunci universităţile americane.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.