Alesul democrat însărcinat cu ancheta în vederea destituirii lui Donald Trump a încheiat o serie de audieri publice dând asigurări că faptele reproşate locatarului Casei Albe sunt ”mult mai grave” decât cele comise de fostul preşedinte Richard Nixon şi ”depăşesc” scandalul Watergate, relatează AFP.
În total 12 martori au fost audiaţi în decurs de opt zile în Congres şi au livrat numeroase elemente împotriva preşedintelui american, fără să-i zdruncine - cel puţin în aparenţă - pe aleşii republicani.
La finalul acestui maraton Adam Schiff a sporit presiunea asupra lui Donald Trump, comparându-l cu singurul preşedinte din istoria Statelor Unite care a demisionat, în 1974, pentru a evita o destituire sigură.
”Ceea ce avem aici (...) depăşeşte mult ceea ce a făcut Nixon”, a tunat el, referindu-se la scandalul de spionaj politic cunoscut sub numele Watergate.
Patruzeci şi cinci de ani mai tâziu, Donald Trump este ameninţat, la rândul său, de o anchetă de destituire pentru că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la democratul Joe Biden, care ar putea fi adversarul său în alegerile prezidenţiale din 2020.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican de faptul că a abuzat de funcţie pentru a exercita presiuni asupra Kievului, prin blocarea unui ajutor militar în valoare de aproape 400 de milioane de dolari, acordat prin vot în Congres.
Donald Trump neagă orice presiuni, dă asigurări că apelul său telefonic a fost ”perfect” şi se declară victima unui ”vânători de vrăjitoare” fără precedent.
Niciun martor nu este programat, în prezent, iar probabil Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, urmează să treacă rapid la un vot cu privire la o inculpare ("impeachment") a preşedintelui. Senatul, majoritar republican, urmează să-l judece pe şeful statului.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley, a îndemnat joi să se pună capăt ”acestor audieri false ilegitime”.
În cazul în care acestea continuă, ”preşedintele Trump vrea să aibă un proces în Senat, pentru că este în mod clar singura Cameră în care poate fi auzit echitabil şi cu respectarea scrupuloasă a legii, în virtutea Constituţiei”, a precizat el.
”MERS PROST”
Martorii care s-au succedat în Camera Reprezentanţilor nu au fost scutiţi de ascuţişul dezbaterii.
Vineri, preşedintele a atacat-o pe fosta ambasadoare la Kiev Marie Yovanovitch în momentul în care aceasta era audiată. Peste tot pe unde ”a fost, lucrurile au mers prost”, ca ”în Somalia”, a scris el Twitter.
Cu mai multă sau mai puţină forţă sau prudenţă, diplomaţii, oficialii de rang înalt sau consilierii audiaţi au rezistat acestor atacuri şi au prezentat un tablou copleşitor pentru preşedinte.
Ei au descris felul în care a îndepărtat-o - fără motiv - pe Yovanovitch şi l-a impus, în mai, pe avocatul personal, Rudy Giuliani, diplomaţilor însărcinaţi cu dosarul ucrainean.
Fostul primar al New Yorkului şi-a multiplicat luni de zile contactele la Kiev şi interviurile televizate, pentru a cere o anchetă cu privire la Joe Biden şi afacerile fiului acestuia, Hunter Biden, în Ucraina.
Odată pus la manete Giuliani, un ”avantaj reciproc” le-a fost propus ucrainenilor, a declarat miercuri ambasadorul la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland - dacă preşedintele lor vrea să fie invitat la Casa Albă, el trebuia să anunţe în mod public anchete cu privire la Burisma, un grup ucrainean în domeniul gazelor naturale la care a lucrat o vreme Hunter Biden.
Sondland, un bogat om de afaceri şi un donator republican, a adăugat că a ”ajuns la convingerea” că ajutorul militar a servit de asemenea ca pârghie. El a recunoscut însă că preşedintele Trump, cu care discuta cu regularitate, nu i-a vorbit ”niciodată” ”direct” despre acest lucru.
Republicanii au denunţat în această declaraţie un ”dosar fără probă materială”.
”FICŢIUNE RUSĂ”
Audiată ultima, o consilieră a Casei Albe l-a criticat în mod indirect joi pe preşedinte care, în afară de Joe Biden, a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la un pretins amestec ucrainean în alegerile prezidenţiale din 2016 în favoarea democraţilor.
”Aceasta este o ficţiune care a fost creată şi răspândură de către serviciile ruse de securitate”, a subliniat Fiona Hill, o reprezentantă de rang înalt în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale americane (NSC).
”Vă rog, nu propagaţi din motive politice minciuni care servesc în mod clar intereselor ruse”, a tunat ea în faţa aleşilor, amintindu-le că serviciile de informaţii americane au conchis că Moscova s-a amestecat în campania din 2016 şi nu Ucraina.
Niciun martor nu este programat la această oră şi este probabil ca reprezentanţii să treacă rapid la vot privind inculparea preşedintelui.
Senatul controlat de republicani îl va judeca, după aceea. Donald Trump ar urma, astfel, să scape de destituire.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...