Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că Statele Unite nu i-au ”abandonat pe kurzi”, la două zile după ce a anunţat retragerea trupelor americane din sectoare aflate în nordul Siriei, în apropierea frontierei cu Turcia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem pe cale să părăsim Siria, dar nu nu i-am abandonat absolut deloc pe kurzi, care sunt nişte oameni formidabili şi luptători minunaţi”, a scris Trump de Twitter.

”Noi îi ajutăm pe kurzi financiar (şi le furnizăm) arme”, a adăugat locatarul Casei Albe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

LONDRA, PROFUND ÎNGRIJORATĂ DE O OPERAŢIUNE TURCĂ

Pe de altă parte, Regatul Unit s-a declarat ”profund îngrijorat” de intervenţia militară pe care Turcia o prevede în Siria, a avertizat că o ”acţiune unilaterală” ar putea ”destabiliza regiunea” şi a precizat că a informat Statele Unite cu privire la poziţia sa.

”Regatul Unit a fost întotdeana clar cu Turcia asupra faptului că o acţiune militară unilaterală ar trebui evitată, pentru că ar destabiliza regiunea şi ar ameninţa eforturile depuse în vederea consolidării înfrângerii” grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson.

Londra ”a informat în mod clar Statele Unite cu privire la această poziţie”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.