Donald Trump a dat asigurări vineri că armata chineză nu a intervenit pentru a reprima manifestaţiile în favoarea democraţiei în teritoriul chinez semiautonom Hong Kong numai pentru că el i-a cerut acest lucru omologului său chinez Xi Jinping, relatează AFP.
”Fără mine, Hong Kongul ar fi fost aneantizat în 14 minute. El (Xi Jinping) are un milion de militari în poziţie în afara Hong Konguluii. Ei nu se duc acolo doar pentru că i-am cerut-o eu”, a declarat preşedintele american la postul Fox News.
Locatarul Casei Albe a dat asigurări că a pus în balanţă acordul între Beijing şi Washington, aflat în continuare în negociere în vederea punerii capăt războiului comercial declanşat de către miliardarul republican.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aţi face o mare greşeală. Asta ar avea un efect teriribil de negativ asupra acordului comercial”, a continuat Trump, citând o conversaţie pe care spune că a purtat-o cu omologul său chinez.
Hong Kongul, o fostă colonie britanică retrocedată Chinei în 1997, este o regiune semiautonomă condusă în baza principiului ”o ţară, două sisteme” şi care se bucură de libertăţi necunoscute în restul Chinei - până în 2047.
Fosta colonie se confruntă din iunie cu cea mai îndelungată contestare de la retrocedare. Manifestaţii au loc aproape zilnic, cu scopul de a denunţa acapararea tot mai puternică a Beijingului a afacerilor Hong Kongului.
”Trebuie să susţinem Hong Kongul, însă eu îl susţin de asemenea pe preşedintele Xi”, a declarat Trump, rezumând complexitatea ecuaţiei cu care se confruntă Washingtonul.
Şeful statului american face aceste declaraţii la o zi după ce Congresul american a adoptat o rezoluţie prin care susţine ”drepturile omului şi democraţia” în Hong Kong în faţa Beijingului şi prin care ameninţă să suspende statutul economic special acordat de Washingtonul fostei colonii britanice.
Această rezoluţie - care a provocat furia Beijingului - este necesar să fie semnată de Trump pentru a fi promulgată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...