Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare şi unde trei dintre judecători sunt numiţi de Donald Trump, i-a oferit luni o victorie majoră fostului preşedinte în campania sa pentru recâştigarea preşedinţiei, anulând o decizie judecătorească anterioară care îl excludea de pe buletinele de vot din Colorado în baza unei prevederi constituţionale ce ar fi permis sancţionarea fostului şef al Casei Albe pe motiv că ar fi incitat şi susţinut atacul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, relatează Reuters.
Judecătorii au anulat în unanimitate o decizie din 19 decembrie a instanţei supreme din Colorado, care l-a scos pe Trump de pe buletinul de vot pentru alegerile primare republicane din acest stat, după ce a constatat că cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA îl descalifică pentru a ocupa din nou o funcţie publică.
"MARE VICTORIE PENTRU AMERICA!!!!", a reacţionat Trump pe platforma sa socială imediat după pronunţarea hotărârii.
Trump este favorit la nominalizarea republicană pentru a-l înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie. Singura sa rivală rămasă în cursă pentru nominalizarea partidului său este fostul guvernator al Carolinei de Sud, Nikki Haley, dar practic aceasta este lipsită de şanse.
Secţiunea 3 a celui de-al 14-lea amendament din Constituţie interzice accesul la funcţie oricărui "ofiţer al Statelor Unite" care a jurat "să susţină Constituţia Statelor Unite" şi apoi "s-a angajat într-o insurecţie sau rebeliune împotriva acesteia sau a oferit ajutor sau protecţie duşmanilor acesteia".
"Concluzionăm că statele pot descalifica persoanele care deţin sau încearcă să deţină o funcţie de stat. Dar statele nu au puterea, conform Constituţiei, de a aplica Secţiunea 3 în ceea ce priveşte funcţiile federale, în special preşedinţia", se arată în opinia nesemnată a instanţei supreme a SUA.
Judecătorii au constatat că numai Congresul poate aplica această dispoziţie împotriva titularilor şi candidaţilor la funcţii federale.
Trump fusese, de asemenea, exclus şi de pe buletinul de vot în Maine şi Illinois pe baza celui de-al 14-lea amendament, dar aceste decizii au fost suspendate până la pronunţarea Curţii Supreme în cazul Colorado.
Majoritatea conservatoare de 6-3 de la Curtea Supremă include trei persoane numite de Trump.
CUM S-A AJUNS LA CURTEA SUPREMĂ A SUA
Eligibilitatea lui Trump fusese contestată la instanţa supremă din Colorado de un grup de şase alegători - patru republicani şi doi independenţi - care îl prezentau ca pe o ameninţare la adresa democraţiei americane şi căutau să îl facă responsabil pentru atacul susţinătorilor săi, din 6 ianuarie 2021, asupra sediului Congresului american. Reclamanţii au fost susţinuţi de organizaţia Citizens for Responsibility and Ethics in Washington (Cetăţenii pentru Responsabilitate şi Etică la Washington), un grup liberal de monitorizare.
Hotărârea Curţii Supreme a SUA vine chiar în ajunul unui mare eveniment electoral, Super Tuesday (Super Marţi), ziua din calendarul alegerilor primare prezidenţiale din SUA în care cele mai multe state organizează competiţii pentru desemnarea candidaţilor celor două partide, republican şi democrat.
Pe măsură ce în toată ţara au apărut procese care urmăreau descalificarea lui Trump, era important ca candidatura sa să treacă de orice obstacol pentru a putea apărea pe buletinul de vot în toate cele 50 de state.
Curtea Supremă a rezolvat rapid disputa privind buletinul de vot din Colorado, un termen care contrastează cu modul mai lent în care aceeaşi instanţă a tratat cererea lui Trump de imunitate împotriva urmăririi penale într-un caz federal în care se confruntă cu acuzaţii pentru că a încercat să anuleze pierderea alegerilor din 2020. Procesul lui Trump a fost suspendat în aşteptarea rezultatului deciziei Curţii Supreme - un beneficiu pentru el, în timp ce face campanie împotriva lui Biden.
În disputa din Colorado, judecătorii de la Curtea Supremă au acceptat să se ocupe de caz la doar două zile după ce Trump a depus apelul. Ei au accelerat argumentele şi au emis opinia scrisă în puţin peste două luni.
În cazul imunităţii, care datează din decembrie, judecătorii au refuzat o încercare de a accelera soluţionarea chestiunii înainte ca o instanţă inferioară să se pronunţe, apoi, săptămâna trecută, au acceptat să preia problema după ce instanţele inferioare s-au pronunţat - stabilind ca argumentele să aibă loc la sfârşitul lunii aprilie, un termen mult mai lung.
ARGUMENTE ŞI CONTRAARGUMENTE
De la pronunţarea hotărârii în cazul istoric Bush vs. Gore, care a decis că alegerile americane din 2000, extrem de disputate, au fost câştigate de republicanul George W. Bush în detrimentul democratului Al Gore, Curtea Supremă nu a mai jucat un rol atât de important într-o cursă prezidenţială.
În încercarea de a împiedica Congresul să certifice victoria lui Biden în alegerile din 2020, susţinătorii lui Trump au atacat poliţia, au spart baricade şi au invadat Capitoliul. Trump a ţinut în prealabil un discurs incendiar în faţa susţinătorilor, repetând afirmaţiile sale false privind frauda generalizată la vot şi spunându-le să meargă la Capitoliu şi să "lupte ca naiba". Apoi, timp de ore întregi, a respins cererile de a îndemna mulţimea să se oprească.
Cel de-al 14-lea Amendament a fost ratificat în urma Războiului Civil din 1861-1865, când statele sudiste secesioniste care permiteau practicarea sclaviei s-au răzvrătit împotriva guvernului american.
În decizia împotriva lui Trump, instanţa supremă din Colorado a citat "atmosfera generală de violenţă politică pe care preşedintele Trump a creat-o" şi faptul că acesta a ajutat "scopul comun ilegal al insurgenţilor de a împiedica transferul paşnic al puterii în această ţară".
Curtea Supremă a ascultat argumentele pe 8 februarie. Avocatul lui Trump a argumentat că acesta nu face obiectul legislaţiei care l-ar descalifica din cursă, deoarece un preşedinte nu este un "ofiţer al Statelor Unite", prevederea nu poate fi aplicată de instanţe în absenţa unei legislaţii a Congresului şi ceea ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie a fost ruşinos, criminal şi violent, dar nu o insurecţie.
Mulţi republicani au criticat ca fiind o interferenţă electorală campania prin care se cerea ca Trump să fie scos de pe buletinul de vot, în timp ce susţinătorii descalificării lui electorale au declarat că tragerea lui Trump la răspundere constituţională pentru o insurecţie susţine valorile democratice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.