Preşedintele american Donald Trump şi-a acuzat miercuri serviciile de informaţii că sunt ”naive” şi că se ”înşală” cu privire la Iran, după ce a fost contrazis de şefii acestor agenţii în mai multe axe majore ale politicii sale externe, relatează AFP.
”Membrii serviciilor de informaţii par să fie extrem de pasivi şi naivi cu privire la pericolele pe care le reprezintă Iranul. Ei se înşală!”, a scris pe Twitter Trump, la o zi după audierea în Senat a Ginei Haspel, directoarea CIA, şi a lui Dan Coats, directorul serviciilor americane de informaţii (DNI).
The Intelligence people seem to be extremely passive and naive when it comes to the dangers of Iran. They are wrong! When I became President Iran was making trouble all over the Middle East, and beyond. Since ending the terrible Iran Nuclear Deal, they are MUCH different, but....
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 30, 2019
....a source of potential danger and conflict. They are testing Rockets (last week) and more, and are coming very close to the edge. There economy is now crashing, which is the only thing holding them back. Be careful of Iran. Perhaps Intelligence should go back to school!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 30, 2019
Potrivit lui Haspel, Iranul respectă în continuare, ”din punct de vedere tehnic”, acordul încheiat la Viena în 2015 cu marile puteri, cu scopul de a-l împiedica să se doteze cu bomba atomică, din care Statele Unite s-au retras anul trecut, aşa cum a promis trump în campania electorală.
Iar dacă ”iranienii iau în calcul”, în ultima perioadă, ”să se distanţeze” de text, a notat ea, o fac din cauza absenţei consecinţelor economice, în contextul în care Washingtonul a reimpus sancţiuni dure Teheranului, după ce s-a retras, ceea ce provocat furia aliaţilor europeni ai Statelor Unite.
”Atunci când am devenit eu preşedinte, Iranul cauza probleme în tot Orientul Mijlociu şi nu numai. De la retragerea noastră din teribilul acord cu privire la (domeniul) nuclear iranian, ei sunt FOARTE diferiţi, dar rămân o sursă potenţială de pericol şi de conflict”, a continuat Trump furios, într-un tweet.
”Să nu avem încredere în Iran. Membrii serviciilor de informaţii ar trebui, poate, să se întoarcă la şcoală”, a adăugat el.
În tabloul anual al marilor ameninţări mondiale, informaţiile americane îşi marchează de asemenea dezacordul cu privire la analiza preşedintelui american cu privire la situaţia din Siria, dar şi al impactului discuţiilor în curs cu Coreea de Nord.
”Evaluările noastre continuă să arate că este puţin probabil ca Coreea de Nord să-şi abandoneze armele nucleare”, rachetele şi ”capacităţile de producţie”, scrie directorul comunităţii informaţiilor Dan Coats.
În alt tweet, Trump a evocat ”o şansă bună” de succes al ”denuclearizării”.
”Relaţiile între Statele Unite şi Coreea de Nord nu au fost niciodată aşa de bune”, a scris el.
”Fără teste, repatrierea rămăşiţelor (militarilor americani morţi în Războiul Coreei), întoarcerea ostaticilor”, a adăugat el, reafirmându-şi voinţa de a se întâlni din nou cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...