Trei senatori americani urmează să fie primiţi vineri la Kiev de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a sublinia astfel importanţa Ucrainei ca aliat strategic al Statelor Unite, în contextul în care această fostă republică sovietică din Europa de Est s-a aflat în centrul procesului destituirii preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Relaţia între Statele Unite şi Ucraina este mai importantă ca niciodată”, au declarat senatorii republicani Ron Johnson şi John Barrasso şi democratul Chris Murphy într-un comunicat comun difuzat miercuri, în care şi-au anunţat vizita.

”Viitorul Ucrainei este important pentru Statele Unite, iar noi trebuie să ne asigurăm că Ucraina ştie că noi o considerăm un aliat strategic”, au adăugat senatorii, membri ai unei Subcomisii a Senatului cu privire la Europa şi cooperarea în domeniul securităţii în această regiune.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Johnson şi Murphy au fost primiţi de Zelenski la Kiev la 5 septembrie, în timp ce Guvernul ucrainean căuta să înţeleagă de ce a fost suspendat un ajutorul militar care i-a fost alocat.

Această decizie de suspendare a acestui ajutor militar crucial şi o convorbire la telefon, în iulie, între Trump şi Zelenski s-au aflat în centrul procedurii destituirii angajate de către opoziţia democrată împotriva preşedintelui republican al Statelor Unite.

Senatul, în care republicanii sunt majoritari, l-a achitat săptămâna trecută pe Donald Trump, inculpat de abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului.

Apărarea locatarului Casei Albe a argumentat că Trump a blocat ajutorul militar ucrainean din cauza corupţiei din Ucraina şi nu cu scopul de a exercita presiuni în folos propriu asupra Kievului, pentru ca acesta să deschidă o anchetă vizându-l pe Joe Biden, aşa cum au acuzat reprezentanţii democraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.