Cel puţin trei persoane au fost rănite luni, în urma unui cutremur de magnitudinea 5,4, care a avut loc înainte de prânz (ora locală) în apropiere de Montélimar (Drôme), a anunţat Biroul Central Seismologic Francez (BCSF) de la Strasbourg, un seism care nu a provocat pagube majore, dar care a fost resimţit la Lyon, Montpellier, Saint-Étienne, Grenoble, Avignon şi Marsilia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Epicentrul cutremurului a fost localizat la zece kilometri distanţă de Montélimar, situat în sud-estul Franţei.

La Teil, în Ardèche, s-au constatat pagube semnificative.

Primăria a deschis un gimnaziu pentru a primi populaţia, îndemnată să-şi părăsească locuinţele.

Riscul prăbuşirii unor construcţii nu este exclus, iar o celulă de criză a fost activată la nivelul prefecturii, la Privas.

Pompieri din Drôme au anunţat pe Twitter că primesc numeroase apeluri telefonice şi au cerut să nu se ocupe liniile telefonice.

Un eşafodaj s-a surpat în acest departament, fără să rănească pe cineva.

Pompieri din departamentul Vaucluse au primit ”aproximativ 50 de apeluri” telefonice, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

”Particulari au sunat să ne spună că au resimţit o zguduitură, fără să fie nevoie de vreo intervenţie din partea oastră”, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.