Trei persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite, miercuri, într-o coliziune între două trenuri, în satul Milavce, în vestul Cehiei, a anunţat societatea însărcinată cu reţeaua feroviară cehă, relatează AFP.
”Din nefericire, potriivt informaţiilor actuale, o coliziune feroviară (...) s-a soldat cu trei morţi şi zeci de răniţi”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Sprava Zeleznic.
Poliţia cehă a anunţat iniţial doi morţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit societăţii, ”toţi pasageri sunt evacuaţi din trenuri. În urma anchetei cu privire la accident, a Inspeciţiei Căilor Ferate, urmează să înceapălucrări de degajare. Preconizăm o reluare a operaţiunilor cel mai devreme mâine (joi) dimineaţa”.
”În acest stadiu, confirmăm că accidentul feroviar s-a soldat cu trei morţi. Nu mai căutăm pasageri”, a anunţat, la rândul său, poliţia cehă.
Serviciile de salvare au anunţat anterior că 31 de persoane - a căror viaţă nu era în pericol - se aflau în tren şi primeau îngrijiri şi că alte şapte persoane se aflau în stare critică.
Presa scrie că între pasageri se află şi străini.
Unul dintre trenurile implicate în coliziune - care a avut loc către ora locală 8.00 (9.00, ora României) - aparţine societăţii germane Die Länderbahn GmbH, şi are numărul Ex 351.
Trenul german asigura o legătură de la Munchen, în Germa nia, la Praga, iar celălalt este un tren regional care asigura o legătură între oraşele cehe Plzen şi Domazlice.
”SEMNAL NERESPECTAT”
Porivit unor imagini difuzate de telviziunea cehă CT24, p parte a locomotivei trenului german este complet distrusă.
Societatea germană Die Länderbahn GmbH a anunţat într-un comunicat că traficul feroviar de partea cehă ”se desfăşoară sub responsabilitatea” Căilor Ferate Cehe (CD).
Ministrul ceh al Transporturilor Karel Havlicek a acuzat faptul că trenul german ”nu a respectat semnalul şi a intrat în coliziune cu trenul regional”.
”Situaţia este gravă”, apreciat el, cu puţin înainte să se ducă la faţa locului.
Premierul ceh Andrej Babis a transmis condoleanţe familiilor persoanelor decedate.
Patru elicoptere, mai multe ambulanţe şi zeci de salvatori au fost trimişi la faţa locului.
”Crucea Roşie germană, ambulanţa din Bavaria şi medici din (oraşul) Cham se afă la faţa locului accidentului feroviar. Poliţia germană şi-a oferit, de asemenea, ajutorul”, a mai anunţat poliţia cehă într-un mesaj postat pe Twitter.
Potrivit agenţiei CTK, cel mai grav accident feroviar pe actualul teritoriu al Cehiei a avut loc în 1960, când ţara făcea parte din Cehoslovacia. O coliziune între trenuri, în apropiere de oraşul Pardubice (centru) s-a soldat atunci cu 118 morţi şi 100 de răniţi.
Trei persoane au ucise, iar alte zeci au fost rănite în două accodente de tren, în Cehia, în iulie 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.