Trei cetăţeni bulgari cu legături cu extrema dreaptă, suspectaţi că în luna mai au marcat cu vopsea nişte şabloane reprezentând "mâini roşii" pe Memorialul Shoah din Paris, un muzeu dedicat istoriei evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost arestaţi, au anunţat, vineri, autorităţile de la Sofia, citate de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Doi dintre ei au fost arestaţi joi în Bulgaria şi un altul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, a precizat Agenţia Naţională de Securitate (DANS) într-un comunicat.

Primul, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat în capitala Sofia, iar al doilea, în vârstă de 27 de ani, în oraşul Blagoevgrad (sud-vest), au declarat pentru AFP purtătorii de cuvânt ai parchetelor respective.

Al treilea a fost arestat în Croaţia, potrivit unei surse apropiate anchetei.

”Acţionând în cercurile de extremă-dreapta din Bulgaria”, aceştia sunt acuzaţi că au «vandalizat» Memorialul în noaptea de 13 spre 14 mai, potrivit agenţiei naţionale bulgare de securitate, care încearcă să identifice «complicii lor şi instigatorii acestor acte».

Nu mai puţin de 35 de şabloane reprezentând mâini roşii au fost pictate pe Zidul Dreptăţii, în afara muzeului, unde sunt aplicate plăcuţe cu numele celor 3 900 de bărbaţi şi femei care au contribuit la salvarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară împotriva a trei suspecţi, care erau fugari în străinătate, şi a emis un mandat european de arestare.

Ancheta se referă la fapte de  ”deteriorare a bunurilor altor persoane comise în cadrul unui grup”, cu circumstanţa agravantă că acestea „au fost comise din cauza apartenenţei reale sau presupuse la o etnie, rasă sau religie”, ceea ce atrage după sine o pedeapsă de şapte ani de închisoare.

Aceste acte de vandalism au provocat agitaţie în comunitatea evreiască şi chiar la cele mai înalte niveluri ale guvernului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat un „atac asupra memoriei” victimelor Shoah-ului şi a promis că autorităţile franceze vor fi ”inflexibile în faţa antisemitismului odios”.

În ultimele luni, mai multe cazuri foarte mediatizate din Franţa au ridicat suspiciuni de interferenţă străină în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina şi conflictul dintre Hamas şi Israel.

La 1 iunie, trei sicrie purtând inscripţia „Soldaţi francezi din Ucraina” au fost depuse la poalele Turnului Eiffel. Trei bărbaţi, unul de naţionalitate bulgară şi celălalţi născuţi în Germania şi Ucraina, au fost arestaţi înainte de a fi eliberaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.