Aleşi americani îndeamnă la impunerea unor sancţiuni preventive Rusiei şi la trimiterea de armament suplimentar Ucrainei, în vederea descurajării oricărei tentative de invazie rusă, relatează AFP.
Cei trei aleşi - toţi foşti militari - se declară convinşi, în urma unei vizite în Ucraina, că preşedintele rus Vladimir Putin ia în calcul în mod serios un atac, după ce a fost acuzat că a comasat zeci de mii de militari la frontiera ruso-ucraineană.
”Trebuie să ne preocupăm să-l descurajăm pe Putin în loc să-l provocăm”, a declarat marţi presei democratul Seth Moulton.
Rep. Seth Moulton on the possible threat of Russia invading Ukraine and the West's efforts to deter Russian Pres. Vladimir Putin: "He's moved very quickly to move these troops into place. We need to respond even more quickly to show him the true cost of a potential invasion." pic.twitter.com/HcSTPwID7D
— The Lead CNN (@TheLeadCNN) December 14, 2021
”Dacă putin invadează, vreau să ştie că-i va fi greu să cumpere un suc de la un distribuitor automat la cinci minute după aceea şi nu că NATO se va reuni să dezbată ce are de făcut în următoarele săptămâni”, a subliniat el.
Preşedintele american Joe Bidem l-a ameninţat săptămâna trecută pe omologul său rus cu sancţiuni ””cum n-a mai văzut niciodată” în cazul unei invazii ruse a Ucrainei, o ţară sfâşiată din 2014 de un război între Kiev şi separatişti proruşi în est.
Alesul republican Mike Waltz îndeamnă ca Statele Unite să impună sancţiuni din cauza destabilizării.
Ameninţarea unor ”măsuri dure” în cazul în care Rusia atacă ”nu va fi foarte utilă împotriva calculelor lui Putin”, apreciază el.
Mike Waltz îndeamnă administraţia Biden să limiteze formalităţile administrative şi să livreze imediat armament Ucrainei - şi anume rachete de apărare aeriană.
La fel ca Biden, aceşti aleşi exclud desfăşurarea unor trupe americane în Ucraina.
Vladimir Putin a îndemnat marţi la negocieri ”imediate” cu NATO şi Statele Unite privind garanţiile pe care Rusia le vrea în vederea asigurării securităţii sale, pe fondul tensiunilor în centrul cărora se află Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.