O delegaţie de la Bangkok s-a întâlnit cu lideri ai mişcării islamiste palestiniene Hamas privind soarta a 22 de thailandezi luaţi ostatici în Israel de către grupare, care aşteaptă ”momentul potrivit” pentru a-i elibera, declară unul dintre negociatori, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ei m-au asigurat că vor avea grijă de ei, dar nu mi-au vorbit despre o dată a eliberării. Aşteaptă momentul potrivit”, declara miercuri unor unornalişti Areepen Uttarasin, întrebat despre o reuniune care a avut loc la joia trecută la Teheran.

Areepen Uttarasin conduce un grup de trei negociatori care provind in comunitatea musulmană din Thailanda, desemnaţi de către preşedintele Adunării Naţionale Wan Muhamad Noor Matha.

”Ei ţin cont de îngrijorările noastre, pentru că ştiu că Thailanda a dat dovadă de bunăvoinţă faţă de comunitatea musulmană. Ei respectă Thailanda”, a subliniat el.

Cel puţin 240 de ostatici se află în continuare pe mâna Hamas, răpiţi la 7 octombrie, într-un atac al un or comandouri ale mişcării islamiste în sudul Israelului, potrivit autorităţilor israeliene.

Bangkokul a înregistrat 22 de ostatici thailandezi şi alţi 32 de morţi, un bilanţ care face din acest regat din Asia de Sud-Est una dintre cele mai afectate ţări de războiul Israel-Hamas.

Premierul Srettha Thavisin reiterează că Guvernul său acţionează în vederea eliberării ostaticilor.

Ministrul thailandez de Externe a efectuat vizite în Qatar şi Egipt în cursul săptămânii, iar Srettha Thavisin a discutat la telefon miercuri seara târziu cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu.

”Mi-a spus că face tot ceea ce poate pentru a le oferi un ajutor imediat ostaticilor thailandezi”, a anunţat premierul thailandez.

Aproximativ 30.000 de thailandezi munceau în Isarel, majoritatea în sectorul agricol, la momentul izbucnirii războiului.

Regatul a organizat de atunci repatrierea a peste 7.000 de thailandezi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.