Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a exprimat miercuri bucuria faţă de ”sfârşitul” erei ”tiranului” Donald Trump, care urmează să plece din funcţia de preşedinte şi să-i cedeze locul lui Joe Biden, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Era altui tiran se sfârşeşte, iar azi (miercuri) este ultima zi a domniei sale înfiorătoare”, a declarat Hassan Rohani în Consiliul de Miniştri.

”De-a lungul celor patru ani ai săi (la Casa Albă, Donald Trump) nu a dat decât roadele nedreptăţii şi corupţiei şi a adus numai probleme poporului său şi restului lumii”, a adăugat preşedintele iranian într-o alocuţiune televizată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Teheranul şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980.

În mai 2018, Donald Trump a retras în mod unilateral Statele Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, a restabilit şi multiplicat sancţiunile ameriane impuse Teheranului, după ce cea mai mare parte a acestora au fost ridicate în schimbul unei limitări drastice a programului atomic al Republicii islamice.

Aceste sancţiuni au aruncat Iranul într-o recesiune violentă, iar ca retorsiune faţă de retragerea Washingtonului din acord, Teheranul s-a retras în mod treptat, începând din 2019, din cea mai mare parte a angajamentelor-cheie pe care şi le-a asumat la Viena.

În cadrul unei audieri în Senat vederea confirmării sale în funcţia de secretar de Stat, Antony Blinken, ales de Joe Biden să-i fie şeful diplomaţiei, a apreciat marţi că Donald Trump a făcut Iranul ”mai periculos”.

Antony Blinken a confirmat voinţa preşedintelui ales de reintroduce rapid Statele Unite în Acordul de la Viena.

Însă el a condiţionat acest lucru de o revenire - prealabilă - a Iranului la respectarea strictă a angajamentelor sale, în contextul în care Teheranul cere, înainte de orice altceva, o ridicare a sancţiunilor americane şi ca Washingtonul să-şi respecte toate obligaţiile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.