Trei persoane au fost rănite miercuri, la Kabul, în explozia unei mine, la o zi după un atentat sinucigaş sângeros, în apropierea locuinţei ministrului afgan al Apărării, revendicat de către talibani, care ameninţă cu noi atacuri relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un atac sinucigaş a avut loc împotriva reşedinţie ministrului Apărării (...), noaptea trecută (de marţispre miercuri), comis de un grup de mujahedini echipaţi cu armament uşor şi greu”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid.

Acest atac este ”începutul represaliilor” viitoare vizând oficiali guvernamentali, ameninţă el.

Acesta este primul atac la Kabul de o asemnea amploare revendicat de către talibani de luni de zile.

Acordul pe care talibanii l-au semnat în februarie 2020, la Doha, cu Donald Trump, care prevede retragerea tuturor militarilor străini din Afganistan, le interzice talibanilor - cel puţin pe hârtie - să comită atacuri în oraşe afgane mari.

Explozii puternice au zguduit însă Kabulul marţi seara, la un interval de două ore.

Opt civili au fost ucişi, iar alţi aproximativ 20 au fost răniţi, potrivit unui bilanţ actualizat miercuri dimineaţa de către Ministerul afgan de Interne.

ASALTURI ÎN ÎNTREAGA ŢARĂ

Un vehicul-capcană condus de către un kamikaze a explodat în faţa casei unui deputat, în vecinătatea casei ministrului Apărării, generalul Bismillah Mohammadi, care a scăpat teafăr.

Mai mulţi atacatori au reuşit, după aceea, să intre în domiciliul deputatului, au declarat AFP mai multe surse din domeniul securităţii.

Forţe de securitate au avut nevoie de aproape cinci ore să  spargă rezistenţa atacatorilor - care au fost ucişi toţi, unul în explozia vehculului, iar ceilalţi trei în schimburi de focuri de armă, potrivit Ministerului de Interne.

Acest atac - care a avut loc în apropierea ”Zonei Verzi”, o incintă ultrafortificată în care se află palatul prezidenţial şi sediile unor ambasade - ilustrează încă o dată dificultăţile cu care se confruntă Guvernul, care se clatină în faţa unor asalturi coordinate ale talibanilor în toată ţara.

ARMATA AFGANĂ CONTRAATACĂ ÎN SUD

La Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, un fief al insurgenţilor în care au avut loc unele dintre cele mai violente lupte din ultimii 20 de ani de intervenţie militară internaţională, locuitori încercau să fugă miercuri, potrivit unor consemne ale armatei.

”Familiile care au mijloace financiare sau o maşină şi-au părăsit casa. Însă familiile care nu pot să-şi permit acest lucru, ca noi, trebuie să rămână acasă. Nu ştim unde să ne ducem şi nici cum”, declară Halim Karimi, un locutor din Lashkar Gah.

”Nu există niciun mijloc de a scăpa din zonă, pentru că luptele continuă neîncetat. Nu există nicio garanţie că nu vom fi ucişi pe drum. Guvernul şi talibanii ne distrug”, denunţă Saleh Mohammad, alt locuitor.

Civilii - blocaţi de lupte armate - au plătit deja un tribut greu în război, la Lashkar Gah, un oraş cu 200.000 de locuitori.

Cel puţin 40 de civili au fost ucişi, iar alţi 118 răniţi în ulimele 24 de ore, anunţa marţi Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA).

Într-un mesaj audio pe care a cerut presei să-l difuzeze, generalul Sami Sadat, militarul afgan cu cel mai înalt grad din armată în sudul Afganistanului, i-a îndemnat marţi pe locuitori să evacueze oraşul în vederea unui contraatac de amploare.

”Vă cerem să vă părăsiţi casele cât mai rapid posibil. Îi vom înfrunta (pe insurgenţi) şi vom lupta dur împotriva lor”, a anunţat el, promiţând ”să nu lase un singur taliban în viaţă”.

ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA O REVENIRE A TALIBANILOR LA PUTERE

Talibanii au cucerit, în ultimele trei luni, vaste teritorii rurale în Afganistan şi posturi  de frontieră-cheie, în cadrul unei ofensive lansate în paralel cu retragerea forţelor internaţionale, care urmează să se încheie definitiv până la 31 august.

După ce li s-a opus o slabă rezistenţă, ei îşi îndrepată, de câteva zile, atenţia asupra marilor centre urbane şi au încercuit mai multe capitale ale unor provincii.

Aceste oraşe sunt controlate în continuare de către armata afgană, însă căderea unuia dintre ele va avea un efect psihologic devastator asupra puterii.

Confruntări armate au loc, de mai multe zile, între talibani şi forţe guvernamentale la marginea Kandaharului (sud) şi Heratului (vest), al doilea şoi al treilea cele mai importante oraşe din Afganistan.

Autorităţile din provincia Herat au anunţat însă, marţi, că forţe afgane au recucerit de la talibani mai multe zone de la periferia capitalei provinciei, după ce talibanii au reuţit, în ultimele zile, la poarta oraşului.

Luni seara, la Herat, şi marţi seara, la Kabul, afgani au urcat pe acoperişuri sau au ieşit în stradă pentru a-şi exprima, cu strigăte de ”Allah Akbar” (”Allah e mare”) susţinerea faţă de armata afgană şi ura faţă de talibani.

Spectrul unei reveniri la putere a talibanilor - care au guvernat Afganistanul din 1996 în 2001, când au impus un regim islamic ultrarigorist, după care au fost înlăturaţi de la putere de către o coaliţie internaţională condusă de către Statele Unite, din cauza refuzului de a-l preda pe Osama ben Laden, în urma atentatelor de la 11 septembrie - îngrijorează numeroşi afgani, care au prins gistul libertăţii de atunci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.