Talibanii au apreciat drept prematur să se vorbească despre o reluare a negocierilor cu Statele Unite, întrerupte în septembrie, aşa cum a anunţat joi Donald Trump într-o vizită-surpriză la o bază americană în Afganistan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este mult prea devreme să se vorbească despre o reluare a discuţiilor în acest stadiu”, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, afirmând că mişcarea sa ”îşi va prezenta reacţia oficială (faţă de anunţul lui Trump) mai târziu”.

Trump a declarat joi seara că ”talibanii vor un acord şi noi ne vom întâlni cu ei. Noi le spunem că trebuie un armistiţiu, ei nu voiau armistiţiu, iar acum vor un armistiiu”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Cred că asta va merge sigur aşa”, a declarat el în urma unei întâlniri cu omologul său, preşedintele afgan Ashraf Ghani, la baza aeriană de la Bagram, la 80 de kilometri nord de Kabul.

Vizita-fulger a lui Trump - prima sa vizită în Afganistan - a fost ţinută secretă din motive de securitate. Ea a avut loc cu ocazia sărbătorii Thanksgiving.

”Noi vom rămâne atât timp cât nu vom avea un acord sau până când vom avea o victorie totală, iar ei vor cu adevărat să ajungă la un acord”, a adăugat preşedintele american.

El a confirmat că vrea să reducă numărul militarilor la faţa locului - la 8.600 - de la 13.000-14.000 în prezent.

”Putem merge încă mai departe decât atât”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

”Cele două părţi au subliniat că talibanii sunt sinceri în voinţa lor de a obţine un acord de pace, ei ar trebui să accepte un armistiţiu”, a scris pe Twitter Ashraf Ghani supă plecarea omologului său.

 

”Noi am insistat de asemenea ca pacea să fie durabilă, refugiile teroriste din afara Afganistanului trebuie să fie desfiinţate”, a adăugat el.

Preşedintele Ghani a fost informat cu doar câteva ore înainte de aterizarea lui Trump, potrivit Casei Albe.

VIZITĂ SECRETĂ

Preşedintele american a plecat miercuri seara - în cel mai mare secret - de la clubul său de golf Mar-a-Lago, în Florida, via baza Andrews, în apropiere de Washington.

El a sosit la Bagram joi, către ora locală 20.00 (18.00, ora României).

Această vizită a fost făcută publică abia după ce Trump a decolat înapoi, către Statele Unite, imediat după miezul nopţii de joi spre vineri.

Un fotograf AFP a călătorit împreună cu el, însă nu a avut dreptul să comunice înainte de sosire, la fel ca alţi 12 jurnalişti care au participat la această călătorie, ale căror aparate de comunicare au fost confiscate. Ei au aflat care este destinaţia abia cu două ore înainte de aterizarea avionului prezidenţial, cu toate luminile stinse.

În deplasările sale în bază, liderul american a fost protejat de către militari puternic înarmaţi, cu căşti echipate cu dispozitive de vedere pe timp de noapte.

La 7 septembrie, Donald Trump a pus capăt - spre surpriza generală - discuţiilor angajate de un an cu talibanii, care păreau totuşi pe punctul de a conduce la un acord istoric, după 18 ani de război în Afganistan.

El şi-a justificat această răzgândire spectaculoasă prin moartea unui militar american şi a altor 11 persoane într-un atentat taliban cu două zile mai înainte, la Kabul.

”Eram aproape de capăt şi am renunţat. Nu am vrut să o facem din cauza a ceea ce au făcut ei”, a declarat Trump în întâlnirea cu preşedintele afgan, referindu-se la moartea militarului american.

”De atunci, i-am lovit atât de puternic. N-au fost niciodată loviţi atât de puternic”, a adăugat el.

Negociatorul american Zalmay Khalilzad a dezvăluit doar puţine detalii despre ”acordul de principiu” pe care afirmă că l-a încheiat cu talibanii.

Acordul ar urma să permită o retragere treptată a militarilor americani din Afganistan, în schimbul unor garanţii de securitate, a unei ”reduceri a violenţei” şi lanăsrii unor negocieri directe între talibani şi Guvernul afgan.

Între timp, talibanii au eliberat săptămâna trecută doi ostatici, un american şi un australian, profesori la Universitatea Americană de la Kabul, în schimbul eliberării de către afgani a trei prizonieri talibani de rang înalt.

Împreună cu militarii săi la cea mai mare sărbătoare tradiţională din Statele Unite, comandantul suprem american a pozat cu ei şi a servit curcan, după care s-a adresat celor aproximativ 1.500 de militari, într-un hangar uriaş.

”Noi am călătorit 8.331 de mile ((13.407 km) pentru a ne afla în această (joi) seara aici, dintr-un singur motiv: să vă spunem în persoană că acest Thanksgiving este un Thanksgiving special, totul este foarte bine, ţara noastră este mai puternică economic decât a fost vreodată”, a declarat Donald Trump, ovaţionat de militari.

În acest discurs adresat militarilor, el a spus că Războiul din Afganistan ”nu se va decide pe câmpul de luptă”.

”La sfârşit va trebui o soluţie politică”, a spus el, ”care va fi decisă de către locuitorii din regiune”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.