Talibanii au făcut apel la imamii din Afganistan să ceară afganilor să fie uniţi, atunci când vor ţine primele rugăciuni de vineri de când gruparea islamistă a preluat controlul asupra ţării, în timp ce protestele împotriva acestei preluări s-au răspândit joi în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Kabul, transmite Reuters.
Mai multe persoane au fost ucise când militanţii talibani au tras asupra unei mulţimi în oraşul estic Asadabad, a spus un martor. Un alt martor a raportat împuşcături în apropierea unui miting din Kabul, fiind vorba, probabil de talibani care au tras în aer.
În ziua în care Afganistanul îşi sărbătorea independenţa faţă de controlul britanic în 1919, un videoclip de pe reţelele sociale a arătat o mulţime de bărbaţi şi femei din Kabul fluturând steaguri naţionale negre, roşii şi verzi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Steagul nostru, identitatea noastră”, au strigat ei.
La unele proteste din alte părţi, mass-media a raportat că oamenii au dat jos steagul alb al talibanilor.
Un purtător de cuvânt al talibanilor nu a fost disponibil imediat pentru comentarii. Unele demonstraţii au fost mici, dar combinate cu lupta disperată a mii de oameni care încearcă să fugă din ţară, subliniază provocarea cu care se confruntă talibanii pentru a guverna.
Gruparea a cucerit Afganistanul cu o viteză fulgerătoare, în timp ce trupele străine s-au retras, surprinzându-şi chiar propriii lideri şi lăsând un vid de putere în multe locuri.
Talibanii au cerut unitate înainte de rugăciunile de vineri şi i-au chemat pe toţi imamii să convingă oamenii să nu părăsească ţara.
De când au cucerit Kabulul duminică, talibanii au prezentat o faţă mai moderată, spunând că vor pacea, nu se vor răzbuna împotriva duşmanilor vechi şi vor respecta drepturile femeilor în cadrul legii islamice.
Când au fost la putere din 1996-2001, au restricţionat sever drepturile femeilor, au organizat execuţii publice şi au aruncat în aer statuile budiste antice.
Nu este clar dacă victimele din Asadabad au fost ucise de talibani sau într-o busculadă.
”Sute de oameni au ieşit pe străzi. La început m-am speriat şi nu am vrut să merg, dar când am văzut că unul dintre vecinii mei s-a alăturat, am scos steagul pe care îl am acasă. Mai mulţi oameni au fost ucişi şi răniţi în focurile rtrase de talibani ţi în busculadă”, a declarat martorul Mohammed Salim.
Proteste au izbucnit şi în oraşul Jalalabad din provincia Paktia, tot în estul ţării. Miercuri, luptătorii talibani au tras asupra protestatarilor care fluturau steaguri în Jalalabad, ucigând trei dintre aceştia, au relatat martori şi mass-media.
Prim-vicepreşedintele Amrullah Saleh, care încearcă să unească opoziţiea faţă de talibani, a scris pe Twitter: ”Salutaţi-i pe cei care poartă steagul naţional şi, astfel, susţin demnitatea naţiunii”.
Saleh a declarat marţi că este ”preşedintele interimar legitim” în Afganistan, după ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit.
Ahmad Massoud, liderul Frontului Naţional de Rezistenţă din Afganistan şi fiul lui Ahmad Shah Massoud, un veteran de gherilă ucis de suspecţi militanţi al Qaeda în 2001, a cerut sprijinul occidental pentru a lupta împotriva talibanilor.
"Scriu astăzi din Valea Panjshir, gata să merg pe urmele tatălui meu, cu luptători mujahidini care sunt pregătiţi să se lupte din nou cu talibanii", a scris Massoud într-o opinie pentru Washington Post.
Qatarul ar putea găzdui noi discuţii între talibani şi guvernul afgan imediat cel mai devreme săptămâna viitoare, pentru a ajunge la un acord privind împărţirea puterii şi tranziţia guvernamentală, au declarat două surse familiare cu procesul şi doi diplomaţi străini.
Foştii lideri afgani, inclusiv fostul preşedinte Hamid Karzai, au purtat deja discuţii cu talibanii.
Miniştrii de Externe ai G7 au cerut un răspuns internaţional unit pentru a preveni escaladarea în continuare a crizei, în comentariile repetate de ţări, inclusiv de Rusia.
China a spus că lumea ar trebui să sprijine Afganistanul, nu să exercite presiuni asupra ţării.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că talibanii trebuie să decidă dacă vor recunoaştere internaţională.
"Vor să fie recunoscuţi de comunitatea internaţională ca fiind un guvern legitim? Nu sunt sigur că o fac", a spus Biden într-un interviu la televiziune.
La graniţa cu Pakistanul, comercianţii şi oficialii au declarat că traficul comercial începe să revină la normal.
La Kabul a fost un calm relativm iar 12 persoane au fost ucise în şi în jurul aeroportului, au declarat un oficial NATO şi un taliban.
Un oficial taliban a declarat că nu poate fi acuzat de haosul de la aeroport. Într-o scenă surprinsă pe reţelele de socializare, o fetiţă a fost ridicată peste peretele perimetral al aeroportului şi predată unui soldat american.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.