Poliţia daneză a declarat sâmbătă că un bărbat în vârstă de 39 de ani va apărea în faţa unui judecător pentru o audiere preliminară în legătură cu agresiunea asupra premierului ţării, Mette Frederiksen, în centrul oraşului Copenhaga, vineri seara târziu, relatează Reuters.
Mette Frederiksen, şefa Partidului Social-Democrat din Danemarca şi prim-ministru din 2019, a fost lovită vineri seara de un bărbat în piaţa Kultorvet din Copenhaga, a anunţat vineri biroul acesteia într-un comunicat, în care preciza că este bulversată de acest incident.
Poliţia a declarat că bărbatul va fi adus în faţa Tribunalului din Copenhaga pentru interogatoriu în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României), dar a refuzat să ofere mai multe detalii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nici poliţia, nici biroul prim-ministrului nu au spus nimic despre posibila motivaţie a bărbatului sau dacă acesta avea o armă şi nu se ştie care sunt acuzaţiile.
Mette Frederiksen a putut să se îndepărteze şi nu părea să aibă semne exterioare după agresiune, a declarat pentru Reuters Soren Kjergaard, care lucrează ca barista în centrul oraşului Copenhaga şi care a văzut-o pe şefa guvernului în timp ce era escortată de gărzile de securitate.
Potrivit tabloidului danez Ekstra Bladet, martorii oculari au declarat că Mette Frederiksen a fost împinsă puternic de umăr, ceea ce a făcut-o să cadă într-o parte. Martorii l-au descris pe agresor ca fiind înalt şi subţire, cu părul blond.
Agresiunea a avut loc cu două zile înainte ca danezii să se îndrepte spre urne în alegerile pentru Uniunea Europeană.
În urmă cu trei săptămâni, premierul slovac Robert Fico a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat.
Luna trecută, trei politicieni germani au fost atacaţi înainte de alegerile pentru Parlamentul European şi consiliile locale, iar la începutul acestei săptămâni au urmat alte atacuri.
Mai mulţi lideri europeni au condamnat incidentul asupra premierului Mette Frederikson. "Atacul asupra premierului danez Mette Frederiksen este un act de violenţă intolerabil care reprezintă un atac asupra inimii valorilor democratice", a declarat premierul Italiei, Giorgia Meloni, pe X.
Numele lui Mette Frederiksen, în vârstă de 46 de ani, reprezentantă a familiei politice europene social-democrate, a fost vehiculat ca un posibil viitor şef al NATO sau pentru a ocupa una din funcţiile de top din UE, cea de preşedinte a Consiliului European. Joi, ea s-a alăturat altor lideri mondiali în Normandia, Franţa, pentru a comemora 80 de ani de la debarcarea din Ziua Z.
Frederiksen, care conduce Danemarca din 2019, este o figură dominantă pe scena politică daneză. Ea şi-a construit o reputaţie de politician abil care poate construi alianţe dincolo de diviziunile politice. Partidul ei este în frunte în cele mai recente sondaje de opinie înainte de alegerile de duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...