Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, aflat la putere de mai bine de două decenii, s-a adresat joi Adunării Federale în faţa căreia a rostit discursul său anual, un discurs cu o durată record, de peste două ore, presărat la început cu ameninţări nucleare, dar care a alunecat apoi în planuri măreţe de uz intern şi promisiuni electorale. Deloc de mirare, pentru că Putin a vorbit cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 15-17 martie la care nu are niciun fel de emoţii şi nici competitori redutabili - va fi reales pentru un nou mandat de şase ani.
UPDATE - Vladimir Putin a vorbit două ore şi şase minute, depăşindu-şi precedentul record, din 2018, care era de o oră şi 55 de minute. El şi-a încheiat discursul exprimându-şi încrederea în victoria Rusiei.
UPDATE - Putin revine la „operaţiunea militară specială” din Ucraina şi le mulţumeşte tuturor „patrioţilor” care luptă sau care contribuie cumva la succesul ei şi care s-au dovedit „loiali” Rusiei, anunţând totodată programe speciale pentru veteranii de război.
Ei ar trebui să ocupe poziţii de conducere în societate, educaţie, companii de stat, afaceri şi administraţie publică. De la 1 martie vor începe să fie acceptate cererile pentru programul "Timpul Eroilor", la care vor participa eroi ai operaţiunii speciale din Ucraina, a declarat preşedintele.
UPDATE - Au trecut deja aproape două ore de când vorbeşte Vladimir Putin în faţa naţiunii. După ce politica externă a fost expediată destul de rapid şi cu retorica obişnuită în prima jumătate de oră, discursul a căpătat apoi accente din ce în ce mai electorale, concentrându-se pe domenii interne şi abundând în promisiuni şi anunţarea unor proiecte măreţe de infrastructură.
CITEȘTE ȘI Putin afirmă că forţele nucleare strategice sunt gata de utilizare. Principalele teze de politică externă enunţate de Putin în discursul anual din 2024 din faţa Adunării FederaleUPDATE - Putin abordează acum domeniul afacerilor şi îi sfătuieşte din nou pe oligarhi să-şi ţină banii acasă, nu în străinătate.
Pe de altă parte, încurajează deschiderea micilor afaceri private şi propune măsuri de încurajare şi reduceri de taxe.
Putin a dat instrucţiuni să se lucreze la o amnistie pentru companiile mijlocii care au folosit divizarea afacerilor pentru a evita plata taxelor.
FAMILIE, EDUCAŢIE, PROBLEME SOCIALE
UPDATE - Ştiinţa şi tehnologia, învăţământul superior sunt următoarele puncte abordate de Putin într-un discurs care se concentrează acum pe chestiuni interne şi care ia tot mai mult forma unui program electoral.
UPDATE - Putin se concentrează acum pe domeniul învăţământului şi educaţiei, anunţând noi programe în şcoli, construcţie de grădiniţe, investiţii, tabere, burse, un nou sistem de salarizare pentru profesori etc.
UPDATE - Liderul de la Kremlin abordează problema alcoolismului şi spune că îndemnul „Gata cu băutura, hai pe schiuri” ar trebui să fie pus în practică, spunând că deja există rezultate bune în acest sens.
Discursul său este întrerupt adesea de roporte de aplauze.
UPDATE - Liderul de la Kremlin se concentrează acum pe probleme sociale, pe ajutarea familiilor şi eradicarea sărăciei.
Putin a calificat veniturile scăzute, inclusiv cele ale familiilor numeroase, drept una dintre cele mai acute probleme ale Federaţiei Ruse.
Liderul de la Kremlin stabileşte ca sarcină realizarea unei creşteri constante a natalităţii în Federaţia Rusă în următorii şase ani. Potrivit lui Putin, o familie numeroasă, cu mulţi copii, ar trebui să devină norma în Rusia.
El spune că Rusia a fost şi rămâne un bastion al valorilor tradiţionale, iar alegerea sa este împărtăşită de oameni din întreaga lume, inclusiv din Occident.
O serie de ţări distrug normele de moralitate şi împing popoarele spre dispariţie, în timp ce Rusia alege viaţa, a declarat Putin cu privire la sprijinul acordat familiei şi la demografie.
RĂZBOI, ARME NUCLEARE, NOUĂ ORDINE MONDIALĂ
UPDATE - Nici o ordine mondială durabilă nu este posibilă fără o Rusie suverană şi puternică, a declarat Putin.
Rusia este pregătită pentru dialog cu toate ţările pentru a crea un nou contur de securitate egală şi indivizibilă în Eurasia.
Rusia va căuta noi puncte de contact cu partenerii din Est şi din America Latină, a anunţat Putin.
Federaţia Rusă va construi, împreună cu ţările prietene, o nouă infrastructură financiară globală lipsită de politică, spune el. Putin a însărcinat cabinetul să crească finanţarea programelor de promovare a limbii ruse şi a culturii Federaţiei Ruse în străinătate.
UPDATE - Adversarii Rusiei ar trebui să-şi amintească faptul că aceasta deţine arme capabile să lovească ţinte pe teritoriul lor, a declarat Putin, într-un mesaj aparent adresat naţiunilor occidentale, care ar putea lua în considerare trimiterea de trupe în Ucraina.
UPDATE - Putin spune că Rusia este pregătită pentru dialog cu SUA pe tema stabilităţii strategice, dar spune că aceste discuţii nu sunt posibile fără să se ţină cont de problemele de securitate naţională ale Rusiei.
UPDATE - Tentativele unei noi intervenţii în Rusia ameninţă cu un conflict pe scară largă, cu utilizarea armelor nucleare, spune Putin.
El a calificat drept un nonsens afirmaţiile potrivit cărora Rusia se pregăteşte să atace Europa.
Cu toate acestea, Putin anunţă că intenţionează să consolideze serios grupările forţelor armate ruse în direcţia vestică, ca răspuns la aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.
Putin spune că Rusia va riposta şi va "învinge" NATO pe propriul teritoriu în condiţiile ameninţării cu expansiunea, despre care a avertizat că ar putea declanşa un război nuclear. "Se pregătesc să ne lovească teritoriul şi folosesc cele mai bune forţe posibile şi cele mai eficiente pentru a face acest lucru. Dar ne amintim de soarta celor care au încercat să ne invadeze teritoriul şi, desigur, soarta lor va fi mult mai tragică decât orice altceva cu care ne-am putea confrunta noi. Ei trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme. Arme care îi pot înfrânge pe propriul lor teritoriu şi, desigur, toate acestea sunt foarte periculoase, deoarece ar putea declanşa de fapt utilizarea armelor nucleare. Oare nu înţeleg acest lucru?”, a declarat Putin.
UPDATE - Forţele noastre strategice sunt gata să fie folosite (stare de pregătire deplină), spune Putin, enumerând echipamentele de vârf ale armatei, după ce anterior spusese că Rusia luptă pentru suveranitatea ei şi că scopul „operaţiunii speciale” din Ucraina este denazificarea. Forţele armate ruse avansează cu încredere în mai multe direcţii, dă asigurări liderul de la Kremlinul.
El spune că industria militară a Rusiei va livra şi mai multe rachete şi echipamente.
Toate planurile anterioare de dezvoltare a sectorului rusesc de apărare au fost îndeplinite, a declarat preşedintele.
Complexul Kinjal este utilizat în mod eficient în cadrul Forţelor de Apărare Strategică, a remarcat Putin. Rachetele Sarmat au fost livrate trupelor, Rusia le va folosi în curând în zonele de bază în serviciul de luptă, a declarat el.
Testele rachetei de croazieră Burevestnik şi ale sistemului Poseidon sunt în curs de finalizare, acestea au confirmat caracteristicile lor unice.
Sistemul de rachete hipersonice Zirkon a fost folosit în timpul unei operaţiuni militare speciale, acest sistem este deja în serviciu, a punctat Putin.
Rusia ar trebui să atingă un nivel calitativ nou de dotare a Forţelor Armate ruse, dar în acelaşi timp să distribuie resursele cât mai raţional posibil, a declarat Putin.
Rusia trebuie să construiască o economie eficientă a forţelor armate, a mai declarat liderul de la Kremlin.
UPDATE - Putin cere un minut de reculegere pentru cei căzuţi în lupte.
Liderul de la Kremlin a început cu două teme comune ale discursurilor sale din ultima vreme: acuză Occidentul că încearcă să distrugă Rusia şi susţine că poporul rus este unit în sprijinul a ceea ce el numeşte în continuare "operaţiunea militară specială", adică războiul din Ucraina.
Occidentul a vrut să facă Rusiei ceea ce a făcut cu Ucraina, să aducă discordie şi să o slăbească din interior, dar a calculat greşit, afirmă Putin.
UPDATE - Preşedintele spune că în discursul său va anunţa nu doar planuri imediate, ci şi sarcini strategice. Liderul de la Kremlin trece repede la subiectul războiului din Ucraina, după ce mai întâi salută lupta începută în urmă cu 10 ani prin anexarea Crimeei şi separatismul din estul Ucraina.
Putin numeşte sistemul politic al Rusiei drept unul dintre pilonii suveranităţii sale.
Rusia duce acum „o luptă dreaptă pentru suveranitatea şi securitatea sa”, a subliniat Putin. El spune că „operaţiunea militară specială” este susţinută de majoritatea absolută a ruşilor.
Diabolizând din nou Occidentul, Putin îşi reia teza că Rusia luptă pentru propria existenţă.
UPDATE - Liderul de la Kremlin şi-a început discursul, cu o întârziere de circa un sfert de oră faţă de program.
UPDATE - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că vor fi declaraţii importante pentru istoria ţării pe care Putin le va face în discursul său.
Discursul lui Putin va dura mai mult de o oră, a declarat Peskov. Potrivit acestuia, în mesaj va exista o parte internaţională, dar accentul principal va fi pus pe suveranitate.
Dmitri Peskov a declarat că discursul ar putea fi considerat în mare măsură programul electoral al lui Putin. El a precizat că Putin nu a făcut niciodată promisiuni deşarte şi toate planurile sale sunt atent calculate.
UPDATE - Eroii Forţelor de Apărare veniţi să asiste la discursul lui Putin şi-au ocupat locurile şi socializează activ cu ceilalţi invitaţi, inclusiv parlamentari şi membri ai presei, relatează TASS. În foaierul din faţa sălii sunt mulţi militari şi veterani ai operaţiunii din Ucraina, inclusiv veterani cu dizabilităţi din operaţiuni de luptă, atât ofiţeri, cât şi soldaţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Semn că planurile pentru următorul mandat prezidenţial sunt deja făcute, şeful statului a declarat miercuri că în discus vor fi stabilite sarcini pentru cel puţin următorii şase ani.
CITEȘTE ȘI Analiză ISW: Deciziile Transnistriei urmăresc să ofere Kremlinului justificări pentru o gamă largă de posibile acţiuni de escaladare împotriva Moldovei. Tiraspolul a folosit un cuvânt-cheie în solicitarea sa către MoscovaCu toate acestea, conţinutul discursului este în mod tradiţional ţinut secret până la citirea lui, notează Interfax.
În fiecare an, preşedintele Federaţiei Ruse se adresează Adunării Federale cu un discurs în care rezumă rezultatele şi stabileşte orientările strategice pentru viitor.
Pe lângă membrii Dumei de Stat şi ai Consiliului Federaţiei (cele două camere ale parlamentului - n.r.), la discurs participă, de obicei, lideri regionali, membri ai guvernului, ai Comisiei Electorale Centrale, ai justiţiei, reprezentanţi ai marilor confesiuni, ai companiilor de stat şi jurnalişti. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat, miercuri, că şi reprezentanţii unor mass-media străine vor transmite de la faţa locului.
De obicei, sunt cam 1.000 de invitaţi. De data aceasta, ca şi în 2023, la mesaj au fost invitaţi şi participanţi la „operaţiunea militară specială” din Ucraina..
Pentru a veni la eveniment a fost necesar ca participanţii să treacă un test PCR pentru coronavirus.
Discursul de joi al lui Vladimir Putin în faţa Adunării Federale va începe la prânz, ora Moscovei (11:00, ora României), la Gostini Dvor. Discursul şefului statului în acest format va fi cel de-al 29-lea din istoria modernă a Rusiei şi al 19-lea pentru Putin, precizează TASS.
PUTERNIC MEDIATIZAT
Mesajul lui Putin către Adunarea Federală va fi difuzat gratuit în cinematografele din 20 de oraşe ruseşti. În plus, discursul va fi difuzat în direct pe canalele federale de televiziune, iar transmisiunea va fi organizată inclusiv pe ecrane stradale în marile oraşe.
În 2022, când a început invazia din Ucraina, Putin nu a mai rostit discursul. Atunci, însuşi preşedintele a explicat că evoluţia dinamică a situaţiei nu permitea fixarea rezultatelor şi a planurilor pentru viitor.
Anul trecut, în discursul din Adunarea Federală, Vladimir Putin a anunţat suspendarea participării Rusiei la Tratatul nuclear New START şi imediat după aceea a anulat decretul prezidenţial care stabilea principiile politicii externe ale Moscovei.
În anul 2018, de asemenea an electoral, Putin a dedicat o parte semnificativă a discursului descriind armele promiţătoare care au apărut în Rusia. Atunci lumea a aflat despre cele mai recente rachete Avangard, Sarmat, Kinjal şi alte sisteme. La acea vreme, Peskov a declarat că discursul va deveni baza campaniei electorale a lui Putin. Iar Comisiei Electorale Centrale nu i s-a părut că anunţul său făcut în preajma alegerilor ar fi reprezentat o încălcare a legii electorale. Nikolai Bulaev, adjunctul şefului CEC, a explicat la vremea respectivă pentru Interfax că discursul anual nu este o campanie electorală, ci "este o analiză a activităţii preşedintelui".
RECORDURILE LUI PUTIN
Tot în acel an, 2018, Putin a ţinut cel mai lung discurs - 1 oră şi 55 de minute. A avut şi cel mai lung text - 11.428 de cuvinte.
Cele mai scurte discursuri au fost rostite de şeful statului în 2004 şi 2005 - au durat 48 de minute fiecare. Cel mai concis din punct de vedere al numărului de cuvinte a fost primul discurs al lui Putin în acest format, în 2000 - 5.146 de cuvinte. În medie, discursurile din anii precedenţi au durat 1 oră şi 10 minute şi au cuprins peste 7.000 de cuvinte.
Mesajele din discursul anual au un caracter de recomandare şi nu sunt acte juridice, dar în ultimii ani au căpătat caracterul unor iniţiative legislative: ele conţin instrucţiuni specifice ale preşedintelui către guvern. În plus, ca urmare a adresării, se emite o listă de instrucţiuni. Anul trecut, aceasta cuprindea 35 de instrucţiuni.
VA MENŢIONA TRANSNISTRIA?
Anul acesta, dincolo de suspansul legat de „surpriza” pe care o poate pregăti Putin, publicul din Moldova, România şi Ucraina aşteaptă să vadă dacă liderul de la Kremlin va pomeni în vreun fel Transnistria. Republica separatistă nerecunoscută tocmai a cerut, miercuri, ajutor şi protecţie din partea Moscovei în faţa „prigoanei” Chişinăului. Înainte de rezoluţia votată miercuri la Tiraspol, se făceau speculaţii că Transnistria i-ar putea ridica mingea la fileu lui Putin şi ar putea cere alipirea la Federaţia Rusă.
CITEȘTE ȘI Zaharova răspunde declaraţiilor lui Geoană despre Transnistria, acuzând NATO că transformă Moldova într-o "a doua Ucraină" şi avertizând că ar putea fi posibile consecinţe pentru ţară şi pentru întreaga regiune / Şarjă critică la adresa Chişinăului„Nu exclud că Putin va face referire la Transnistria şi la faptul că acolo sunt 200 de mii cetăţeni ruşi, aşa cum a făcut-o recent Lavrov (ministrul rus de externe - n.r.). Şi va scăpa o lacrimă pentru suferinţele populaţiei din regiune. Dar nu cred că există şanse să spună că recunoaşte independenţa Transnistriei (proclamată în 1990 şi nerecunoscută până acum de Rusia)”, a declarat miercuri, la Euronews, vicepremierul moldovean Oleg Serebrian, care se ocupă de relaţia cu Tiraspolul. „Apeluri de genul acesta (rezoluţia votată miercuri de Tiraspol) au mai fost, nu este ceva nou”, a adăugat oficialul de la Chişinău, subliniind că de data aceasta nici măcar Tiraspolul nu a cerut anexarea.
CITEȘTE ȘI UPDATE - Transnistria vrea să fie „suverană”. Congresul convocat la Tiraspol a decis „să se adreseze” celor două camere ale parlamentului rus şi comunităţii internaţionale pentru ajutor şi „protecţie” / Principalele puncte ale rezoluţiei
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...